Interviu

Tudor Soltoianu: La alde Misin, surcica n-a sarit departe de trunchi

Zilele trecute, ne-a telefonat la redactie un batran, Tudor Soltoianu, in varsta de 80 de ani, din Chisinau. Ascultand declaratiile deputatului comunist Vadim Misin la posturile de televiziune M 1 si NIT, el a ramas foarte indignat si a vrut sa ne ofere detalii despre tatal unuia dintre cei mai agresivi oameni din anturajul lui Vladimir Voronin. Va oferim mai jos dialogul cu aceasta persoana.

– Domnule Soltoianu, unde l-ati cunoscut pe tatal lui Vadim Misin?

– Sunt din Telenesti. Acolo, de prin 1956, am lucrat impreuna cu Misin Nicolaie Sidorovici. A fost un mare raufacator. Activist trimis aici de puterea sovietica, el purta scurta de piele, ca upolnomocennie. Am lucrat vreo patru luni la Casa de cultura, dar el, vazandu-ma cult si descurcaret, m-a trecut la comsomol si ma trimitea cu ziare la ferme, sa fac ideologie mulgatoarelor. Dupa aceea, m-a numit presedinte al comisiei pentru pamant. Paralel, am lucrat ca director al Serviciului de pompieri. Dar era saracie si, pe ascuns, m-am facut si muzicant. Era asta pe cand aveam vreo 26 de ani. In fiecare toamna, castigam la doua-trei nunti cate 20 de ruble.

Dar Misin m-a bagat in partid si a inceput, dupa asta, sa-mi ceara banii pe care ii castigam la nunti. Zicea sa-i dau in colhoz. I-am spus ca nu pot sa-i dau acei bani, deoarece cantam impreuna cu niste copii de clasele mari si nu i-as fi putut amari, lasandu-i fara niciun ban. Aveau si ei nevoie de pantaloni, de o camasa… Din cauza asta, degraba am aparut in gazeta de perete „Crocodil” – cu doba in spate, cu toate instrumentele mele… De rusine in fata oamenilor din raion si a parintilor mei, imi venea sa plec din oras.

Putin mai tarziu, comunistii au pus la cale distrugerea bisericii din Telenesti. Se adunasera toti comunistii si tractoristii. M-au chemat si pe mine… Trebuia sa legam turnul cu niste franghii groase, dar eu am refuzat. Stateam si priveam la sefi si la cei mai maturi ca mine. Misin mi-a spus: „De ce stai, Soltoian? Apuca de franghie si trage!”. Tata m-a probozit: „Dragul tatei, nu pune mana pe trosul acela, ca au sa te fugareasca oamenii din oras”. Am ascultat sfatul tatei si am plecat.

– Au reusit sa demoleze biserica?

– Biserica n-au mai rasturnat-o. Turnul si Dumnezeu erau mai puternici ca ei. Au tras cu franghiile, cu tractoarele, dar n-au avut putere s-o rastoarne.

– N-ati fost pedepsit pentru nesupunere?

– Peste o saptamana, Misin m-a chemat la comitetul raional de partid ca sa depun marturii: de ce nu am ajutat la demolare, doar eram comunist? In plus, mi-a cerut sa explic de ce nu vreau sa dau banii de la nunti. Nu le-a placut ce am raspuns si, in aceeasi zi, mi-au luat biletul de partid.
Vreo doua-trei luni n-am vrut sa lucrez in colhoz. Vine la mine tata lui Misin si zice ca cineva a anuntat ca am furat depozitul colhozului. A venit, chipurile, sa gaseasca cele furate. S-a urcat in pod si a gasit o jumatate de sac de nuci pe care mi le-a dat tatal meu. Mai aveam si vreo 60 litri de vin, tot din via tatei, care ma ajuta,
caci eram tanar casatorit si aveam doi copilasi. Misin, cand a vazut ca nu gaseste nimic altceva, m-a numit parazit: „De trei luni, nu aduci nici un folos tarii si trebuie sa fii judecat”. Au facut adunare de partid, la care Misin a propus sa fiu condamnat la cinci ani de munca la constructia Statiei electrice de la Cuciurgan. M-au salvat invatatorii din sat, care au pus cuvant pentru mine, precum ca sunt un bun meserias. Eram bun zidar, dar si tamplar. Mi s-a spus sa-mi iau instrumentele si sa ma duc sa lucrez la ferma colhozului. M-au sustinut si cativa brigadieri. Comunistii n-au avut incotro si m-au lasat in pace. La ferma a trebuit sa lucrez aproape pe degeaba, am primit doar doua ruble. Obosit si distrus moraliceste, am venit acasa si m-am plans sotiei de cele ce se intampla. Impreuna, am decis sa ne schimbam locul de trai.

– Plin de saracie, cum ati ajuns la Chisinau?

– Dumnezeu m-a ajutat. Am intalnit un prieten care fusese deportat pentru 16 ani in Siberia, iar dupa eliberare revenise acasa. El mi-a zis sa vin la el, promitandu-mi sa-mi gaseasca un loc de munca. Va spun adevarul: am venit la Chisinau in ciubote de cauciuc. Vasile Captari, prietenul meu, m-a ajutat, prin intermediul unei cunostinte, sa lucrez zidar la „Kisinevstroi”. Angajarea m-a costat o sticla de vin de 60 de copeici. Asa am cucerit Chisinaul cu 60 de copeici.

– La Chisinau n-ati dat de alde Misin?

– La „Kisinevstroi” am lucrat vreo opt ani, pana cand am primit un apartament cu trei odai, deoarece aveam copii mari. Apoi, m-am eliberat din functie, caci absolvisem tehnicumul din Soroca, specialitatea finante, si doream sa fiu angajat conform profesiei. M-am angajat la Inspectia Asigurarii de Stat, unde iarasi au vrut sa ma primeasca in partid, pentru ca lucram bine, indeplineam planul. Le-am zis ca voi lucra bine si fara bilet de partid. Peste vreo opt ani, am ajuns director-adjunct la Inspectia Asigurarii de Stat. Pregateam agenti de inspectie. Era acolo un contabil tanar pe care l-am invatat cum se face o asigurare, dar el a lucrat numai vreo patru luni si a plecat la „Moldova-Film”. Peste un timp, m-am intalnit cu el intamplator prin Chisinau. M-a intrebat cum imi mai merg treburile la serviciu si mi-a propus sa trec la „Moldova-Film”, unde era contabil-sef. Asa am ajuns in functia de director de film.

– Deci, de la constructor ati ajuns om de arta?

– La „Moldova-Film” am facut filmari pana prin 1985. Ma duceam prin colhozuri cu scenarii idioate, facute de Glusko sau de Gvozdacenko. Odata, a trebuit sa caut o sfecla de 16 kilograme, alta data – porumb cu stiuleti de un cot. Le cautam prin toata Moldova! Cu masina, cu toata echipa, operatorul si regizorul, cautam sfecla de 16 kg. Am gasit-o… la Sangerei.
De toate, in noua ani, am facut vreo 15 filme. Iar cand am inceput sa cam imbatranesc, am venit la Teatrul „Mihai Eminescu”, impresar. M-a angajat directorul Oanta, deoarece aveam experienta de lucru cu oamenii. Cand ma duceam intr-un colhoz, minteam presedintele ca am fost trimisi sa organizam spectacolul la indicatia lui Simion Grossu sau a lui Petrica Petric – al doilea secretar al CC pe ideologie, desi eu ii ziceam idiotologie… Astfel ii promovam pe Constantinov, pe Ciutac, pe Curagau – toti marii artisti care lucrau in teatru.
In 1989, dupa Independenta, teatrul a fost inchis la reparatie, iar eu am plecat la pensie.

– Ati mai avut ocazia sa va intalniti cu tata lui Vadim Misin? Care a fost destinul lui?

– L-am intalnit dupa vreo doi ani de la plecarea mea din Telenesti. Mi-a spus ca a fost concediat si ca lucreaza la Orhei in calitate de director al ocolului silvic. Degraba aveam sa aflu ca a murit.

– Dar pe Vadim Misin il cunoasteti?

– Va spun sincer ca n-am stat la o masa cu el, nici mana nu ne-am dat-o vreodata. Dar Vadim Nicolaevici este exact ca Nicolaie Sidorovici, tatal sau. In cazul acesta, intr-adevar, surcica n-a sarit departe de trunchi…

– Multumim pentru interviu. Sa aveti o viata fara Misini…

Irina Jurja,
pentru TIMPUL

 

 

 

 

 

 

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *