Tudor Soltoianu: La alde Misin, surcica n-a sarit departe de trunchi
Zilele trecute, ne-a telefonat la redactie un batran, Tudor Soltoianu, in varsta de 80 de ani, din Chisinau. Ascultand declaratiile deputatului comunist Vadim Misin la posturile de televiziune M 1 si NIT, el a ramas foarte indignat si a vrut sa ne ofere detalii despre tatal unuia dintre cei mai agresivi oameni din anturajul lui Vladimir Voronin. Va oferim mai jos dialogul cu aceasta persoana.
– Domnule Soltoianu, unde l-ati cunoscut pe tatal lui Vadim Misin?
– Sunt din Telenesti. Acolo, de prin 1956, am lucrat impreuna cu Misin Nicolaie Sidorovici. A fost un mare raufacator. Activist trimis aici de puterea sovietica, el purta scurta de piele, ca upolnomocennie. Am lucrat vreo patru luni la Casa de cultura, dar el, vazandu-ma cult si descurcaret, m-a trecut la comsomol si ma trimitea cu ziare la ferme, sa fac ideologie mulgatoarelor. Dupa aceea, m-a numit presedinte al comisiei pentru pamant. Paralel, am lucrat ca director al Serviciului de pompieri. Dar era saracie si, pe ascuns, m-am facut si muzicant. Era asta pe cand aveam vreo 26 de ani. In fiecare toamna, castigam la doua-trei nunti cate 20 de ruble.
Dar Misin m-a bagat in partid si a inceput, dupa asta, sa-mi ceara banii pe care ii castigam la nunti. Zicea sa-i dau in colhoz. I-am spus ca nu pot sa-i dau acei bani, deoarece cantam impreuna cu niste copii de clasele mari si nu i-as fi putut amari, lasandu-i fara niciun ban. Aveau si ei nevoie de pantaloni, de o camasa… Din cauza asta, degraba am aparut in gazeta de perete „Crocodil” – cu doba in spate, cu toate instrumentele mele… De rusine in fata oamenilor din raion si a parintilor mei, imi venea sa plec din oras.
Putin mai tarziu, comunistii au pus la cale distrugerea bisericii din Telenesti. Se adunasera toti comunistii si tractoristii. M-au chemat si pe mine… Trebuia sa legam turnul cu niste franghii groase, dar eu am refuzat. Stateam si priveam la sefi si la cei mai maturi ca mine. Misin mi-a spus: „De ce stai, Soltoian? Apuca de franghie si trage!”. Tata m-a probozit: „Dragul tatei, nu pune mana pe trosul acela, ca au sa te fugareasca oamenii din oras”. Am ascultat sfatul tatei si am plecat.
– Au reusit sa demoleze biserica?
– Biserica n-au mai rasturnat-o. Turnul si Dumnezeu erau mai puternici ca ei. Au tras cu franghiile, cu tractoarele, dar n-au avut putere s-o rastoarne.
– N-ati fost pedepsit pentru nesupunere?
– Peste o saptamana, Misin m-a chemat la comitetul raional de partid ca sa depun marturii: de ce nu am ajutat la demolare, doar eram comunist? In plus, mi-a cerut sa explic de ce nu vreau sa dau banii de la nunti. Nu le-a placut ce am raspuns si, in aceeasi zi, mi-au luat biletul de partid.
Vreo doua-trei luni n-am vrut sa lucrez in colhoz. Vine la mine tata lui Misin si zice ca cineva a anuntat ca am furat depozitul colhozului. A venit, chipurile, sa gaseasca cele furate. S-a urcat in pod si a gasit o jumatate de sac de nuci pe care mi le-a dat tatal meu. Mai aveam si vreo 60 litri de vin, tot din via tatei, care ma ajuta,
caci eram tanar casatorit si aveam doi copilasi. Misin, cand a vazut ca nu gaseste nimic altceva, m-a numit parazit: „De trei luni, nu aduci nici un folos tarii si trebuie sa fii judecat”. Au facut adunare de partid, la care Misin a propus sa fiu condamnat la cinci ani de munca la constructia Statiei electrice de la Cuciurgan. M-au salvat invatatorii din sat, care au pus cuvant pentru mine, precum ca sunt un bun meserias. Eram bun zidar, dar si tamplar. Mi s-a spus sa-mi iau instrumentele si sa ma duc sa lucrez la ferma colhozului. M-au sustinut si cativa brigadieri. Comunistii n-au avut incotro si m-au lasat in pace. La ferma a trebuit sa lucrez aproape pe degeaba, am primit doar doua ruble. Obosit si distrus moraliceste, am venit acasa si m-am plans sotiei de cele ce se intampla. Impreuna, am decis sa ne schimbam locul de trai.
– Plin de saracie, cum ati ajuns la Chisinau?
– Dumnezeu m-a ajutat. Am intalnit un prieten care fusese deportat pentru 16 ani in Siberia, iar dupa eliberare revenise acasa. El mi-a zis sa vin la el, promitandu-mi sa-mi gaseasca un loc de munca. Va spun adevarul: am venit la Chisinau in ciubote de cauciuc. Vasile Captari, prietenul meu, m-a ajutat, prin intermediul unei cunostinte, sa lucrez zidar la „Kisinevstroi”. Angajarea m-a costat o sticla de vin de 60 de copeici. Asa am cucerit Chisinaul cu 60 de copeici.
– La Chisinau n-ati dat de alde Misin?
– La „Kisinevstroi” am lucrat vreo opt ani, pana cand am primit un apartament cu trei odai, deoarece aveam copii mari. Apoi, m-am eliberat din functie, caci absolvisem tehnicumul din Soroca, specialitatea finante, si doream sa fiu angajat conform profesiei. M-am angajat la Inspectia Asigurarii de Stat, unde iarasi au vrut sa ma primeasca in partid, pentru ca lucram bine, indeplineam planul. Le-am zis ca voi lucra bine si fara bilet de partid. Peste vreo opt ani, am ajuns director-adjunct la Inspectia Asigurarii de Stat. Pregateam agenti de inspectie. Era acolo un contabil tanar pe care l-am invatat cum se face o asigurare, dar el a lucrat numai vreo patru luni si a plecat la „Moldova-Film”. Peste un timp, m-am intalnit cu el intamplator prin Chisinau. M-a intrebat cum imi mai merg treburile la serviciu si mi-a propus sa trec la „Moldova-Film”, unde era contabil-sef. Asa am ajuns in functia de director de film.
– Deci, de la constructor ati ajuns om de arta?
– La „Moldova-Film” am facut filmari pana prin 1985. Ma duceam prin colhozuri cu scenarii idioate, facute de Glusko sau de Gvozdacenko. Odata, a trebuit sa caut o sfecla de 16 kilograme, alta data – porumb cu stiuleti de un cot. Le cautam prin toata Moldova! Cu masina, cu toata echipa, operatorul si regizorul, cautam sfecla de 16 kg. Am gasit-o… la Sangerei.
De toate, in noua ani, am facut vreo 15 filme. Iar cand am inceput sa cam imbatranesc, am venit la Teatrul „Mihai Eminescu”, impresar. M-a angajat directorul Oanta, deoarece aveam experienta de lucru cu oamenii. Cand ma duceam intr-un colhoz, minteam presedintele ca am fost trimisi sa organizam spectacolul la indicatia lui Simion Grossu sau a lui Petrica Petric – al doilea secretar al CC pe ideologie, desi eu ii ziceam idiotologie… Astfel ii promovam pe Constantinov, pe Ciutac, pe Curagau – toti marii artisti care lucrau in teatru.
In 1989, dupa Independenta, teatrul a fost inchis la reparatie, iar eu am plecat la pensie.
– Ati mai avut ocazia sa va intalniti cu tata lui Vadim Misin? Care a fost destinul lui?
– L-am intalnit dupa vreo doi ani de la plecarea mea din Telenesti. Mi-a spus ca a fost concediat si ca lucreaza la Orhei in calitate de director al ocolului silvic. Degraba aveam sa aflu ca a murit.
– Dar pe Vadim Misin il cunoasteti?
– Va spun sincer ca n-am stat la o masa cu el, nici mana nu ne-am dat-o vreodata. Dar Vadim Nicolaevici este exact ca Nicolaie Sidorovici, tatal sau. In cazul acesta, intr-adevar, surcica n-a sarit departe de trunchi…
– Multumim pentru interviu. Sa aveti o viata fara Misini…
Irina Jurja,
pentru TIMPUL
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!