Externe

UE planuieste infiintarea unui Fond Monetar European

Criza prin care trece in prezent Grecia ii forteaza pe guvernantii europeni sa regandeasca arhitectura institutionala a zonei euro."Comisia Europeana e pregatita sa propuna un astfel de instrument european care sa sprijine tarile din zona euro", a spus comisarul european pentru economie si afaceri monetare, Olli Rehn, citat de EUobserver.

Rehn a adaugat ca un eventual ajutor financiar din partea viitorului organism va fi acordat numai in conditii stricte. In prezent, Uniunea Europeana are un instrument prin care poate ajuta tarile din afara zonei euro cu imprumuturi, dar nu exista nici un mecanism de acest tip destinat celor 16 in care circula moneda unica.

Primul care a adus in discutie aceasta masura radicala a fost ministrul finantelor germane, Wolfgang Schauble. Acesta a vorbit despre necesitatea unei institutii a zonei euro care sa aiba putere de interventie comparabila cu cea a FMI. Schauble a adaugat insa ca scopul nu este competitia cu FMI.

Fondul Monetar International acorda imprumuturi de urgenta statelor cu probleme finandiare, dar o parte a guvernelor UE ar prefera o solutie europeana, mai ales in conditiile crizei bugetare prin care trece Grecia, cel mai afectat de criza stat din zona euro.

Cu un deficit bugetar de 12%, de patru ori mai mare decat maximul admis de Comisia Europeana, Grecia are de platit o datorie externa care se ridica la 300 de miliarde de euro. Acestea coroborate cu lipsa de incredere a investitorilor in economia tarii si cu problemele sociale aparute din cauza masurilor de austeritate ale guvernului au ridicat costurile imprumuturilor contractate de administratia de stanga a lui Giorgios Papandreou. De cateva saptamani bune, la Atena si la Bruxelles se discuta despre eventuala situatie in care Grecia va trebui salvata financiar printr-o interventie a tarilor din zona euro.

Sursa: Realitatea

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *