Externe

UE va continua să lucreze cu Turcia asupra acordului privind liberalizarea vizelor

Federica Mogherini a făcut aceste declarații în cadrul unei conferințe de presă comune cu Johannes Hahn, comisarul european pentru extindere, și cu ministrul de externe turc, Mevlut Cavusoglu.

Șefa diplomației UE a afirmat de asemenea că este necesară începerea unui proces politic în lupta împotriva Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), considerat organizație teroristă de Ankara.

La rândul său, comisarul european pentru extindere, Johannes Hahn, a afirmat că o soluție la disputa cu Ankara privind ritmul liberalizării vizelor este posibilă și că momentul soluționării depinde de Ankara.

UE și Turcia au încheiat în martie un acord prin care Ankara s-a angajat să stăvilească fluxul migrator, iar UE a promis în schimb un ajutor financiar inițial de 3 miliarde de euro, liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii turci și deblocarea procesului de aderare a Turciei la UE.

Turcia și-a respectat până acum partea prevăzută de acord, și anume oprirea imigrației ilegale spre Europa prin teritoriul său.

Decizia de eliminare a vizelor pentru cetățenii turci este totuși întârziată, din cauza legislației antiteroriste din Turcia, pe care unele țări din UE o consideră ca fiind prea extinsă, și a reprimării de după lovitura de stat eșuată.

Sursa: Agerpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *