Timpul Liber

Uimitor: Secretul vitezei celui mai RAPID om de pe TERRA a fost dezvăluit

Timpul obţinut de el în 2009, la Campionatul Mondial de la Berlin, de 9,58 de secunde la 100 de metri continuă să fie actualul record mondial. Cercetătorii sugerează că modelul matematic explică puterea şi energia pe care Bolt a trebuit să le pună la bătaie pentru a depăşi rezistenţa la înaintare provocată de rezistenţa aerului. 

Potrivit modelului matematic propus, timpul obţinut de Bolt la Berlin a fost atins ca urmare a unei viteze de 12,2 metri pe secundă.
Cercetătorii au calculat puterea maximă a lui Bolt atinsă atunci când el începuse cursa de mai puţin de o secundă şi când avea o viteză mai mică de ½ din viteza lui maximă. Acest lucru demonstrează efectul aproape imediat al rezistenţei la înaintare , care se produce atunci când rezistenţa la aer încetineşte obiectele aflate în mişcare.

De asemenea, specialiştii au descoperit că mai puţin de 8 la sută din energia produsă de muşchii lui Bolt a fost folosită pentru deplasare, restul fiind absorbită de rezistenţa la înaintare.

Atunci când specialiştii au comparat masa corpului lui Bolt, altitudinea la care se afla pista de alergare şi temperatura aerului, au constatat că coeficientul lui de rezistenţă la înaintare era chiar mai puţin aerodinamic decât cel al unui om obişnuit.

„Coeficientul de rezistenţă la frecare, calculat de noi, subliniază uimitoarea capacitate a lui Bolt. El a reuşit să obţină mai multe recorduri, în ciuda faptului că nu este foarte aerodinamic. Efortul extraordinar făcut de Bolt în 2009 şi proporţia care a fost absorbită de rezistenţa la înaintare, este de-a dreptul uimitor”, a declarat Jorge Hernandez, de la National Autonomous University of Mexico.

„În zilele noastre este greu să atingi recorduri, chiar şi la distanţă de sutimi de secundă, pe măsură ce alergătorii trebuie să depună mult efort împotriva unei forţe extraordinare care creşte masiv pe măsură ce ei dezvoltă o viteză mai mare. Toate aceste lucruri de petrec din cauza „barierei fizice” impuse de condiţiile de pe Pământ. Desigur, dacă Bolt ar fi alergat pe o planetă cu o atmosferă mai puţin densă, el ar fi putut atinge recorduri cu proporţii fantastice”, a mai adăugat acesta.

 via descopera.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *