Actualitate

ULTIMA ORĂ /// Doi tineri au fost reţinuţi pentru trafic de copii în scopul exploatării sexuale

Aceștia sunt învinuiți de comiterea infracțiunii de trafic de copii în scop de exploatare sexuală comercială, prin abuz de vulnerabilitate a persoanei, exprimată prin situația precară a victimei din punct de vedere a supraviețuirii sociale.

În urma investigațiilor complexe efectuate, s-a stabilit că învinuiții, în perioada anului 2017, au recrutat mai multe tinere, printre care și trei minore cu vârstele între 15 și 16 ani, originare din raioanele Anenii Noi și Telenești. Ulterior, victimele erau adăpostite în mai multe apartamente din mun. Chișinău, care erau închiriate de făptuitori.

După recepționarea apelurilor clienților urmare a anunțurilor plasate pe site-uri de publicitate, tinerele erau transportate în diferite localuri din capitală pentru prestarea serviciilor sexuale comerciale contra sumei de 800 de lei pentru o oră, banii fiind ridicați de traficanți, care rețineau circa 50% din venitul obținut ilegal.

În prezent, se întreprind acțiuni pentru identificarea tuturor victimelor, dar și a altor persoane eventual implicate în comiterea infracțiunii.

În cadrul investigațiilor, victimelor infracțiunii le-a fost acordată asistența psihologică și juridică necesară.

Cei doi făptuitori au fost reținuți pe un termen de 72 ore, procurorii urmând să solicite instanței de judecată aplicarea față de învinuiți a măsurii arestării preventive.

Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de la 15 la 20 de ani.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *