Timpul.md

Actualitate 5 Decembrie 2018 | 10:41

„Umblam prin sat pentru a aduce copiii la școală”

Vreme de câteva săptămâni, TIMPUL a organizat concursul pentru un abonament pe viață la ziarul nostru, în cadrul căruia cititorii au fost rugați să ne relateze câte o poveste interesantă din viața sau localitatea lor. Redacția a selectat patru cele mai impresionante istorii, pe care le va prezenta în săptămânile ce urmează. Iar în numărul din 21 decembrie, în apropierea Crăciunului, vom anunța câștigătorul.

Pe Eugenia Mracicovschi o cunoaște orice locuitor al satului Rădeni, r-nul Strășeni. „Mi-a fost profesoară”, „Să știți că dumneaei m-a făcut om”, spuneau cu mândrie sătenii pe care i-am întâlnit în drum spre casa proaspăt renovată a femeii de 76 de ani.

La prima vedere, protagonista noastră creează impresia unei pensionare căreia nu-i lipsește nimic. S-ar părea că are toate comoditățile necesare pentru un trai decent. Însă, în spatele aparențelor, se ascund multe neajunsuri şi lacrimi.

Am surprins-o pregătindu-se de parastasul soțului său, cu care a trăit mai bine de jumătate de secol. De un an, spune ea, își împarte singurătatea doar cu Dumnezeu, chiar dacă are două fiice, dintre care una este medic, iar alta e funcționar public. „Sunt căsătorite, au soți care câștigă bine. Casa asta îi rămâne uneia dintre ele și ginerele mi-a făcut reparație… Că eu cu pensia mea…”, aici pe doamna Eugenia a podidit-o plânsul.

„Îi invidiam pe orfani…”

Lacrimile-i scăldau chipul pe care greutățile vieții și-au lăsat amprente adânci, buzele-i tremurau, iar pentru câteva minute timpul ei parcă s-a oprit în loc. Pensia, despre care nu poate vorbi fără lacrimi, este singura ei recompensă pentru cei 19 ani de studii în vreme de război, foamete și colectivizare, dar și pentru alte patru decenii în care a educat generații întregi… Însă această pensie a devenit cel mai parșiv mod în care statul a putut-o umili.

„M-am născut la începutul războiului, în satul Petreni, raionul Drochia, într-o familie de țărani cu cinci copii. Imediat după nașterea mea, cei doi cai ai noștri, care erau mândria părinților, au fost luați pe front. Pe urmă, mama povestea că tata se ascundea deseori în grajd și plângea. Apoi el a fost luat la război și a luptat până la ocuparea Berlinului. Acolo, a fost rănit și s-a întors acasă șchiop. Când l-am văzut în haine soldățești, nu l-am recunoscut și am fugit de el, pentru că mă temeam”, povestește femeia.

Ea mai spune că a reușit să supraviețuiască și în timpul foametei, datorită părinților săi muncitori. „Aveam vacă, tata prindea pește și, o dată pe săptămână, lua pe ascuns câte un covor din zestrea mamei și-l ducea la Kiev, unde-l schimba pe o bucată de pâine. Și acum țin minte cum a luat ultimul covor, iar mama îl trăgea înapoi, pentru că era amintire de la părinții ei. Atunci tata i-a spus: „Covoare s-or mai face, dar trebuie să ne scăpăm copiii de foamete”.

Când a început colectivizarea, sovieticii au confiscat tot ce aveau părinții ei pe lângă casă. „Ne-au luat pământurile, animalele, plugurile. Ne-au lăsat doar o vacă și șapte oi…”, adaugă fosta profesoară.

În ciuda greutăților, Eugeniei i-a plăcut să învețe de mică, chiar dacă în clasele primare era nevoită să-și facă temele noaptea, la lumina candelei. După ce a terminat patru clase la școala din sat, la numai 11 ani, a plecat să învețe în satul vecin. Ulterior, a făcut școala medie din s. Nădușita, astăzi, Gribova. „Acolo, am îndurat multă foame și frig, era după război, oamenii o duceau greu. La ospătărie, mâncau doar copiii orfani, iar noi, sub orchestra lingurilor ce se loveau de farfurii, înghițeam noduri și îi invidiam. Spre deosebire de ei, noi nu aveam de multe ori nici măcar o bucată de pâine mucegăită. Uneori, aveam noroc și eram chemată să spăl vesela, iar drept răsplată primeam o porție de mâncare și un pahar de ceai cald. La câte cazane am ros atunci, nici acum nu mai pot suferi să fierb griș”, relatează bătrâna în timp ce lacrimile îi curg necontenit.

„Umblam prin sat pentru a aduce copiii la școală”

Chiar dacă a învățat cu burta goală, Eugenia a fost una dintre cele mai bune eleve și a intrat fără efort la Școala pedagogică din Soroca, unde a studiat meseria de profesoară de geografie. Adevăratele provocări însă au început la absolvirea instituției, când toți elevii eminenți au fost repartizați la muncă în raioanele de sud și de centru. Așa a ajuns ea în s. Beleşti (astăzi Drăguşeni) din r-nul Strășeni. „Atunci îmi era rușine să întreb oamenii unde se află acest sat. Iar când am ajuns acolo, m-au speriat condițiile de trai și de muncă. Aveam impresia că și Dumnezeu a uitat de acest loc”, concretizează profesoara.

Conform legii, a fost nevoită să lucreze, timp de trei ani, la Belești. Numai după aceasta putea să-și schimbe locul de muncă. „Primele săptămâni, umblam prin sat pentru a aduce copiii la școală. La un moment dat, și câinii mă cunoșteau de-acum. În acest timp, l-am cunoscut pe viitorul soț, care era directorul școlii, și ne-am căsătorit”, își amintește femeia.

O întrebare pentru Filip, Candu, Radu și Plahotniuc

După trei ani de muncă la Beleşti, cei doi tineri au încercat să se angajeze în r-nul Dondușeni, la baștina soțului, dar acolo nu erau locuri vacante. De aceea au rămas în Străşeni, în satul Rădeni. „Aici, am crezut că am scăpat de greutăți, însă ele au devenit și mai mari. Aveam o fetiță de un an, pe care am fost nevoiți s-o dăm părinților să o crească până la vârsta de școală, pentru că în localitate nu era grădiniță. Prin sat eram numiți venetici, dar nu aveam unde trăi şi am început să construim o casă. Ambii făceam facultatea la frecvență redusă, aveam câte șapte lecții pe zi și veneau lucrători la casă, pentru care trebuia să gătesc. Soțul meu era singur la părinți și, când aceștia au aflat că ne construim casă în alt sat, nu s-au răspuns vreo trei ani cu noi”, menţionează Eugenia Mracicovschi.

Ea atrage atenţia că, în ciuda greutăților pe care le-a îndurat, s-a pomenit la bătrâneţe înjosită de statul pe care l-a slujit o viață întreagă. „Am ieșit la pensie în 1997, iar celor care au fost pensionați în acest an nu li s-a recalculat pensia. Mi s-a explicat că noi am ieșit la pensie cu un coeficient mai mare. Ce fel de coeficient, dacă eu, cu studii superioare şi peste 40 de ani de muncă, am o pensie de 1700 de lei? Iarna, când numai serviciile ajung până la 2100 de lei, trebuie să aștept să vină copiii să-mi aducă bani de-o pâine. Am muncit atâta vreme ca să ajung să nu-mi cadă sapa din mână, de la omăt până la omăt, și să trăiesc din mila cuiva? Mi-am lepădat satul și am venit printre străini, ca să primesc la bătrânețe câțiva lei în cruce? Aș vrea să-i întreb pe domnii Pavel Filip, Andrian Candu, Silvia Radu și Vlad Plahotniuc dacă cei, cărora li s-au recalculat pensiile, au contribuit mai mult la dezvoltarea acestui stat, decât noi? Mai bine aș muri, decât să îndur atâta umilință din partea statului”, spune revoltată bătrâna, strângându-și chipul în palme și izbucnind în hohote de plâns.

„Nu este corect să vorbim despre o inechitate socială”

Reforma sistemului de pensii a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2017. Pe atunci Diana Cebotaru, actuala şefă a Direcţiei politici de asigurări sociale şi medicale a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, declara pentru „Jurnal de Chișinău” că schimbările efectuate sunt benefice, chiar dacă acestea au generat multe nemulţumiri din partea societăţii civile. „Nu este corect să vorbim despre o inechitate socială, dat fiind faptul că pensiile stabilite până în 1999, în perioada anilor 2001-2002, au fost supuse recalculărilor, conform modificărilor care au fost operate în Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat. Mecanismul de recalculare a fost aplicat pentru a aduce în concordanță pensiile stabilite până în 1999 cu modificările și cerințele prevăzute de Legea privind pensiile de asigurări sociale. Ulterioarele modificări de la 01.11.2004 în Legea nr. 156-XIV din 14.10.1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat, au avut ca scop anume majorarea pensiilor stabilite până la 1 ianuarie 1999, prin modificarea formulelor de calcul al pensiilor şi anume în partea ce se referă la calcularea pensiei pentru anii de activitate, realizaţi în sistemul vechi de pensionare”, a menţionat funcţionara.

Diana Cebotaru a prezentat şi unele cifre, în acest sens: „Pensia medie, stabilită și calculată în 2001, a constituit 1626 de lei, dar aceeași pensie medie calculată în 2016 este 1249 de lei. Invers, persoanele, care s-au pensionat după 1999, erau defavorizate și diferența este de aproape 400 de lei. Deci, cei care s-au pensionat după 1999 primesc o pensie mai mică decât cei pensionați până la 1999. Aici vorbim despre o inechitate inversă și noi am venit cu modificările respective în vederea redresării situației care este în prezent. An de an, în loc să fie în creștere, pensia mergea în descreștere, de aceea și se realizează această valorizare”.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus