Timpul.md

Actualitate 16 Decembrie 2016 | 11:59

Un alt cetățean moldovean a fost reținut de forțele de ordine pentru activitatea de mercenar

Un cetățean moldovean, care a luptat în calitate de mercenar de partea entităţilor separatist-extremiste din regiunea Doneţk din Ucraina a fost reținut de Procuratura municipiului Chişinău și ofiţerii Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), a anunțat astăzi Procuratura Generală (PG).

Potrivit Serviciului de presă al PG, bărbatul a fost membru al formaţiuni militare „Sparta”, condusă de unul dintre liderii din regiunea Doneţk. Reținutul s-a aflat în vizorul SIS din anul 2015, iar după acumularea materialului probant pe cauza penală acesta a fost anunţat în căutare pe teritoriul R. Moldova.

Inculpatul, în vîrstă de 42 de ani este originar din stînga Nistrului, are o pregătire specială în taberele de antrenament a entităţilor separatist-extremiste și posedă capacități de utilizare a armelor de foc, precum şi a tehnicii speciale.

Acuzatul a fost reţinut pentru 72 de ore, iar astăzi Procuratura municipiului Chişinău va depune demers privind aplicarea în privinţa acestuia a măsurii de arest preventiv pentru 30 de zile. Reprezentanții procuraturii au precizat că bărbatul a conlucrat cu organul de urmărire penală și şi-a recunoscut integral vinovăţia, iar dacă va fi recunoscut vinovat riscă pînă la 7 ani închisoare.

Conform datelor Procuraturii Generale, de la începutul anului curent au fost reținute aproximativ zece persoane, cetățeni ai R. Moldova, care au practicat activitatea de mercenar în regiunile de conflict din Ucraina.

Sursa: Moldpres

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus