Timpul.md

Timpul Local 21 Mai 2020 | 15:55

Un bărbat din R. Moldova riscă 15 ani de închisoare. Transporta persoane în Rusia și le obliga să cerșească / VIDEO

 Un bărbat în vârstă de 38 ani, anunțat în căutare pentru trafic de persoane în scop de exploatare prin cerșetorie, a fost arestat pentru 30 de zile, anunță poliția, într-un comunicat publicat pe 21 mai.

Învinuitul a fost anunțat în căutare de Centrul pentru combaterea traficului de persoane al Inspectoratului național de investigații al IGP la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), la începutul anului 2020.

La 18 mai, acesta a fost reținut în mun. Chișinău. Bărbatul, originar din raionul Ialoveni este suspectat de faptul că în 2013 a recrutat două persoane pentru cerșetorie pe teritoriul Federație Ruse, promițându-le un venit de circa 300 de dolari pe lună.

 


Odată ajunse la destinație, victimele erau amenințate cu aplicarea violenței fizice. Acestea au fost deposedate de actele de identitate și impuse să cerșească pe străzile din or. Bîcovo, regiunea Moscova din Federația Rusă. La sfârșitul zilei, banii colectați le erau luați.

Dacă va fi găsit vinovat de instanța de judecată, aceasta riscă închisoare de la 7 la 15 ani.

newsmaker.md






 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus