Timpul.md

Actualitate 10 Aprilie 2020 | 08:43

Un deputat le recomandă celor din Guvern să-și facă CURAJ și să-l trimită pe Dodon la PLIMBARE

 

Consider că Igor Dodon își depășește vădit atribuțiile legale și constituționale, iar asta este penal. Abuzul de putere, abuzul de serviciu, excesul de putere și depăşirea atribuţiilor de serviciu se pedepsesc prin lege. Dodon ar trebui să fie la fel de invizibil pe timp de criză, cum este Zinaida Greceanîi. Așa reiese conform legii. Încă pe 31 martie am sesizat Procuratura Generală în acest sens, scrie pe blogul să deputatul Dumitru Alaiba.

Suntem în criză. Pentru a gestiona eficient o criză este important ca toți să stea la locurile lor și să-și îndeplinească sarcinile întocmai. Nici mai mult, nici mai puțin. Să nu încurce unul altuia. Improvizații, suprapuneri de sarcini, acțiuni contradictorii sau necoordonate, depășiri de atribuții, pot fi fatale și vor crește costurile pe care le vor plăti tot cetățenii. În criza asta costurile se numără în vieți omenești. Nu e de joacă și nu e de glumă.

Nu e loc pentru rânză, cu alte cuvinte.

Un exemplu recent: duminică, pe 5 aprilie, iese Dodon după „Centrul Unic de Comandă” și spune că începând cu 6 aprilie toți funcționarii vin la lucru, în plină pandemie. Iar a doua zi, pe data de 6, iese Chicu și spune că funcționarii sunt trimiși din nou acasă. După ce o zi toți au fost supuși unui risc inutil. Ce a fost asta? Ce e cu bâlbâiala asta? Unul vine și anulează anunțul celuilalt după ce acesta a produs efecte. Și pur și simplu întoarcem pagina? Că „se mai întâmplă?” Și dacă se întâmplă o nevoie, cine își asumă responsabilitatea? Să ne imaginăm ce înțelege un cetățean care consumă știri timp de 2 ore pe săptămână. Absolut nimic. Așa exemple sunt multe.

Două „Comitete”: o Comisie și un Centru.

Sistemul de gestionare a crizei este un haos și un nonsens. Avem două „Comitete”. Să încercăm să le înțelegem.

1. Comisia pentru Situații Excepționale (CSE), prezidată de Ion Chicu. Aceasta ia decizii pentru gestionarea crizei, conform legii și conform Hotărârii Parlamentului privind declararea stării de urgență. Ea e investită cu putere de facto.

2. Centrul Unic de Control (CUC), prezidat de Igor Dodon. După ședințele CUC iese Dodon și povestește orice îi trăsnește prin cap sau îi cade în poală. Doar ca să mai fie văzut „prezidând”.

La ședințele acestor două „comitete” merg cam aceiași oameni. Ședințe în paralel, una după alta. Miniștrii stau în ședințe de două ori mai mult. Super. Eficiență. Coordonarea dintre aceste „comitete” – neclară. Necesitatea de a bombarda cetățeanul cu două rânduri de briefinguri și declarații – enigmatică. Două linii de comunicare separate. Uneori ele se completează, alteori se contrazic, alteori nici nu se intersectează. Unui observator neutru nu îi este clar cine și cu ce se ocupă. Cum omul să se conformeze instrucțiunilor în acest haos? Iese Chicu, după asta imediat Dodon. Cine și cu ce se ocupă și de ce sunt două linii de comunicare și de decizie atunci când managementul elementar îți spune că un singur punct de contact pe timp de criză este imperativ? Care e divizarea sarcinilor dintre ei? De ce două? Sau..poate cine este impostorul?

Explicația mea:

CUC, înțeleg, este reglementat de Hotărârea Guvernului nr. 803 din 01.08.2018 cu privire la Centrul de dirijare în situații excepționale al Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova. Reiese că CUC prezidat abuziv de Dodon se subordonează CSE prezidată de Chicu. Mai mult, Dodon nu are ce căuta acolo. CUC este o structură tehnică, pentru experți, oameni care pricep. Ei asigură o coordonare și analiză a situației la nivel tehnic și comunică CSE informația de ultimă oră, recomandă decizii. Dar structura este concepută una de experți. Dodon a preluat președinția ei cu grave depășiri de atribuții, cheamă la ea o altă droaie de politicieni și consilieri. Repet: la CUC trebuie să discute oameni care-și știu munca, fără a fi întrerupți de bâlbâielile politicienilor care se vor realeși. Acești oameni trebuie să-și spună în ședințe (uneori închise) adevăruri incomode, dar necesare, pentru că așa salvează vieți. Munca lor nu e neapărat publică. Comunică oficial CSE. Așa trebuie să funcționeze acest mecanism.

De ce „avem ce avem”?

De fapt, Dodon ar trebui să fie la fel de invizibil pe timp de criză cum este Zinaida Greceanîi. Și bravo ei. Celor din Guvern le recomand să-și adune tot curajul pe care îl mai au și să-l trimită pe Dodon la plimbare. El este irelevant. El nu trebuiește. El trebuie să stea acasă, cum am spus-o nu o dată.

În disperarea de a fi relevant în perioada de criză, Dodon și-a găsit o jucărică, iar Chicu i-a cedat-o fără a se opune. Dodon are un interes – să fie reales. Au luat coronavirusul la înarmare și acum muncesc asupra colecției de foto video care va fi folosită la toamnă în spoturi. În loc să salveze vieți. Efectele politizării Centrului Unic de Comandă sunt vizibile. Dodon influențează decizii, setează priorități, captează pe timp de criză timpul prețios al jurnaliștilor și al opiniei publice cu discursuri, opinii și poziții irelevante.

Nu ar fi atât de grav, dacă aportul lui nu ar fi contraproductiv, sau chiar distructiv.

alaiba.md/

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus