Timpul.md

Opinii & Editoriale 15 Decembrie 2019 | 10:02

Un Dumnezeu care crește

Mai sunt câteva zile până la marele și luminosul praznic al Nașterii Domnului. Cu siguranță, o sărbătoare a bucuriei, până și pentru cei care se declară necredincioși. Și vom fi siliți, ca de multe ori în ultima vreme, să facem abstracție totală de situația critică din viața și politica Republicii Moldova. Vom încerca să ignorăm și să ne bucurăm.

Desigur, cum spuneam anul trecut, noi am transformat sărbătoarea nașterii Fiului lui Dumnezeu într-un fel de sărbătoare a relațiilor (iar anul acesta politicienii o vor transforma în campanie electorală). Pentru mulți, Crăciunul înseamnă: familia, soțul, copilul, iubitul. Cumva i-au văduvit pe cei singuri de o mare bucurie. Și e și vina noastră. Cei care întâmpină singuri aceste sărbători le privesc ca pe cele mai triste zile din an.
Însă ar trebui să ne amintim sensul și importanța Crăciunului. E incredibil chiar și pentru omul credincios să vadă această naștere așa cum ea s-a petrecut de fapt. Hristos Dumnezeu – un bebeluș neajutorat. Un bebeluș care nu poate să meargă și să mănânce singur. Care nu vorbește. E aproape discutabil unde în Hristos se manifestă mai deplin chenoza (golire de slava Sa dumnezeiască): în patimile de pe Cruce sau în nașterea Sa.
Iisus, bebelușul, apărat și ascuns de Iosif cu ajutorul îngerilor, un nou-născut fără putere, un prunc în toată puterea cuvântului, dar care, în același timp e Dumnezeu. Un Dumnezeu deplin sau cum spune Simbolul de Credință (articol scris în anul 325, la Niceea) „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”.

Acest Dumnezeu, căruia ne închinăm și în a cărui înviere credem, a fost născut de Fecioara Maria, a crescut, a învățat să meargă, să vorbească. Și, cum spuneam, chiar și nouă creștinilor ne vine greu să ne imaginăm așa ceva.

E foarte important să avem în minte acest aspect, fiindcă așa cum se naște Iisus ca un bebeluș neajutorat, tot așa ajunge un Om care simte durerea, foamea, setea. Adică Omul-Dumnezeu care pătimește pentru noi moartea pe cruce, nu aparent, nu înșelător, ci ca un Dumnezeu care și-a asumat golirea de slava dumnezeiască și toate le-a pătimit cu adevărat. Atotputernicia lui Hristos S-a manifestat prin acceptarea de bunăvoie a patimilor, nu prin aparența suferinței.

Avem un Dumnezeu, Fiul, care se naște, crește, pătimește, moare și învie. Toate pentru ca noi să scăpăm de sub robia păcatului și a morții.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus