Actualitate

Un executor judecătoresc din Ialoveni, amendat cu 12 mii de lei

Potrivit deciziei Colegiului disciplinar de pe lângă Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, o companie s-a plâns că nu poate activa din cauza sechestrelor/asigurărilor/interdicțiilor aplicate de către executorul judecătoresc Vlad Zaporojan, care activează în orașul Ialoveni.

Autorul sesizării s-a plâns că executorul judecătoresc, depășind limitele documentului executoriu, a aplicat unele măsuri de executare pe care nu era în drept să le aplice. Mai exact, prin încheierea acestuia a fost instituit sechestru pe toate bunurile imobile, mobile și conturile bancare ale debitorilor, cauzându-le astfel daune în proporții deosebit de mari.

În sesizare se mai menționează că, chiar dacă încă din luna aprilie a anului 2015 între două companii, care se judecau pentru recuperarea unei datorii, a fost semnat un acord de împăcare, executorul judecătoresc nu a revocat măsurile de asigurare aplicate.

La rândul său, executorul susține că în procedura de executare se află mai multe documente executorii care vizează aceeași companie. Potrivit acestuia, SRL „Parșe-Tutun” a împrumutat bani, pe care refuză să-i restituie, iar pe parcursul a mai bine de 2 ani de când a fost încheiat acordul de împăcare și eșalonare a datoriei, nu au fost efectuate careva achitări.

Colegiul disciplinar a hotărât, însă, că executorul a comis mai multe abateri de la legislație. Astfel, acesta a fost sancționat cu aplicarea unei amenzi în valoare de 12.000 lei – cea mai mare amendă pe care o prevede Legea privind executorii judecătoreşti.

Decizia poate fi contestată, fără a fi necesară procedura prealabilă, în instanţa de judecată, în a cărei jurisdicție își are sediul Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia.

Bizlaw.md 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *