Timpul Local

Un fost poliţist condamnat pentru omor şi huliganism agravat

Potrivit procurorilor, cazul a avut loc pe teritoriul raionului Drochia în luna august 2010. Polițistul, aflându-se într-un automobil de model „DAEWOO NEXIA”, l-a împușcat pe un tânăr aflat într-un automobil de model VAZ 2121 în timp ce îl depășea. Tânărul de 21 de ani a decedat pe loc. 

În cadrul cauzei penale pornite pe acest fapt, procurorii din Drochia au ridicat pentru trageri experimentale peste 150 arme de foc cu ţeavă lisă, au efectuat multiple expertize balistice, chimice şi biologice ale corpurilor delicte, au autorizat şi efectuat numeroase percheziţii ale domiciliilor, au audiat circa 90 de persoane etc. Astfel, după 6 luni de la comiterea crimei făptaşul a fost identificat.

Polițistul, în vârstă de 29 de ani, locuitor al municipiului Bălţi, era în stare de ebrietate alcoolică. Din intenţii huliganice, în momentul efectuării manevrei de depăşire, acesta a tras din arma de foc cu ţeavă lisă cu glonte cu alice în direcţia automobilului VAZ.

Instanța de judecată l-a condamnat pentru omor intenţionat şi huliganism agravat la 18 ani de închisoare. Acesta a fost somat să plătească rudelor victimei prejudiciul moral și material în sumă de 404.322 lei. Sentinţa este cu drept de atac în modul stabilit de lege.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *