Ultima oră

Un grup de consilieri comunişti din Ungheni a părăsit PCRM pentru PDM

Aceștia au anunțat plecarea din PCRM și aderarea la Partidul Democart, emițând o declarație de presă în care explci[ decizia luată. Astfel, potrivit aleșilor locali, principala cauză care i-a determinat să facă acest pas este dezacordul total cu “ideile extremiste promovate în partid, urletele pe străzi și comportamentul de huligani în Parlament” a deputaților comuniști.

Totodată, consilierii din Ungheni se arată nemulțumiți de lipsa viziunii politice dar și de faptul că liderii PCRM sunt conjuncturiști și procedează de fiecare dată detrimentul intereselor țării și al cetățenilor:

“Ba mergem în Europa, ba ne întoarcem la cei la care le-am arătat spatele, ba acuș facem anticipate, ba nu permitem alegerea președintelui, ba cînd nu mai putem face nimic facem revoluție și tot așa mai departe. Numai lozinci, diferite idei fără rezultate, și fără nici o politică serioasă de susținere a oamenilor muncii, a celor care au nevoie de un cuvînt cu greutate în Parlament, că și Opoziția poate rezolva ceva dacă are cea mai mare fracțiune”, se arată în declarație.

Pe finalul declarației emise, semnatarii acesteia explică motivul pentru care au decis să adere anume la Partidul Democrat. Potrivit acestora, din toate partidele de la guvernare, principiile comuniștilor sunt cele mai apropiate de cele a PD, iar echipa democraților din Ungheni a demonstrat că este una puternică și onestă.

Amintim că anterior mai mulți consilieri locali din Drochia au părăsit rândurile PCRM și au aderat la PCRM. Printre aceștia se numără și patru consilieri raionali, fapt care a generat pierderea majorității PCRM din Consiliul raional pe care o deţinea împreună cu PLDM. De asemenea, grupuri de aleşi locali din Şoldăneşti, Criuleni şi Edineţ au ieşit din PCRM în semn de protest faţă de radicalizarea acestui partid politic, care, potrivit foştilor membri, activează în detrimentul intereselor Republicii Moldova şi ale populaţiei.

Totodată, de la alegerile locale din 2011, Partidul Comuniştilor a fost părăsit de aleşi locali din practic toate raionale ţării. De asemenea, fracţiunea PCRM din Parlament a suferit importante sciziuni, astfel că din cei 42 de deputaţi aleşi în 2010, a rămas doar cu 34. Presa a scris că şi în prezent în rândul PCRM există disensiuni importante şi nu este exclus ca până la următoarele alegeri parlamentare acest partid să se divizeze. Potrivit analiştilor, nu toţi membrii PCRM aprobă poziţia radicală pe care a adoptat-o partidul în ultimul timp.

Publicăm mai jos integral declarația emisă astăzi de către grupul Consilierilor Comuniști din Ungheni:

Stimați concetățeni și ungheneni!

Vă anunțăm că și noi, un grup de foști activiști politici din raionul Ungheni, am hotărît să părăsim Partidul Comuniștilor.

Dorim să urmăm pasul îndrăzneț făcut la sfîrșitul anului trecut de colegii noștri de la Șoldănești, Drochia, Edineț. Noi începem anul 2014 prin această hotărîre și pasul nostru este tot spre Partidul Democrat din Moldova.

Sînt mai multe motive de ce procedăm așa. Vrem să spunem că în organizațiile primare, raionale, orășănești, mnicipale din multe părți ale țării se coace demult această idee. Se coace pentru că nu înțelegem ce se întîmplă în conducerea PCRM, ce-i cu ideile acestea extremiste, cu urlete pe străzi, comportament de huligani în Parlament. De cînd umblă și bat în butoaie deșerte pe străzi, ne gîndim că partidul e condus de un fel de personaje ca cele din fabula ”musca la arat”. Da noi și oamenii din terotoriu sunt duși cu vorba goală de ani de zie, ba mergem în Europa, ba ne întoarcem la cei la care le-am arătat spatele, ba acuș facem anticipate, ba nu permitem alegerea președintelui, ba cînd nu mai putem face nimic facem revoluție și tot așa mai departe. Numai lozinci, diferite idei fără rezultate, și fără nici o politică serioasă de susținere a oamenilor muncii, a celor care au nevoie de un cuvînt cu greutate în Parlament, că și Opoziția poate rezolva ceva dacă are cea mai mare fracțiune.

Susținem Scrisoarea deschisă a aleșilor locali care părăsesc PCRM pentru că ea lămurește mai multe lucruri și îi chemăm să să alăture pe toți cei care înțeleg că acest partid nu mai face față cerințelor.

De ce Partidul Democrat, dacă pune cineva această întrebare… Am văzut și cazuri când foștii comuniști s-au dus la alte partide. La Ungheni apreciem foarte înalt echipa PDM din raion, căci are în frunte profesioniști, oameni de omenie și avem încredere în ei. Iar între partidele puternice de astăzi cel mai aproape de principiile comuniștilor este anume Partidul Democrat din Moldova.

Rusu Romeo, consilier raional
Buga Vladimir, consilier raional
Moldovan Vasile, consilier raional

sursa: moldova24.info

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *