Ultima oră

Un nou partid politic?

Mișcarea de Tineret „Împreună pentru viitor” a devenit cunoscută publicului prin diversele flash-moburi bizare realizate de membrii acesteia. Printre ele se numără cel cu tabla de șah din scuarul Catedralei, protestul cu sicrie din fața Guvernului, cel cu macaroane din fața Palatului Republicii și unul mai recent – ringul de box din fața Guvernului, care i-a avut ca actori principali pe Vlad Filat și Vlad Plahotniuc.

Potrivit lui Batereanu, Mișcarea a fost formată în luna august 2012, iar ideea înființării acesteia a apărut „în contextul situației politice care există în țară”.

„Obiectivul principal al acțiunilor noastre este să-i criticăm pe toți care au o atitidinne nesănătoasă față de R.Moldova. Iar astfel să sensibilizăm publicul față de tot ce se întîmplă actualmente în Moldova”, a menționat Batereanu.

Totodată, el afirmă că tocmai de la început a fost pus obiectivul ca Mișcarea, ulterior, să fie transformată în partid politic.

„Noi am pornit de la o mișcare pentru tineret, condusă de tineri, care, ulterior, ar putea să treacă într-un partid politic strict pentru tineret. Am pornit de la ideea că tinerii ar putea să se rupă de organizațiile de tineret și să se implice în mișcarea noastră”, a spus Batereanu. Mai mult, el susține că deja a fost inițiată procedura de creare a partidului. Iar anul viitor, pe arena politică din Moldova ar putea apărea o nouă formațiune care să participe la alegerile parlamentare.

„Dacă nu reușim la anul, mai avem înainte patru ani”, a declarat Andrei Batereanu.

Pînă va fi creat partidul, membrii Mișcării de Tineret „Împreună pentru viitor” vor continua să organizeze flash-moburi. De specificat că, la moment, acțiunile sînt finanțate de liderul mișcării, care mai și administrează cîteva afaceri.

Mișcarea nu este înregistrată la Ministerul Justiției, iar Batereanu spune că nici nu au încercat să o înregistreze, întrucît sînt conștienți că li s-ar pune bețe în roate, ținînd cont că au criticat guvernarea. La moment, mișcarea are 33 de membri activi.
 
noi.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *