Timpul.md

Interviu 23 August 2020 | 09:20

„Un popor care nu prețuiește libertatea are imaginea de azi a Republicii Moldova”

Jurnalistul și omul politic Alecu Reniță, deputat în două legislaturi, semnatar al Declarației de Independență a Republicii Moldova, deapănă amintiri, retrăind acele momente când se proclama desprinderea de fostul imperiu sovietic.

Alecu Reniță: „Au fost niște timpuri extraordinare! Și mă refer la acea Mișcare de eliberare națională, care a cuprins nu numai un grup aparte care a fost intelectualitatea de aici, din fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească, dar a cuprins și masele largi. A fost într-un fel un miracol, fiindcă noi știam foarte bine că cele peste patru milioane și jumătate de cetățeni ai Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești erau foarte îndoctrinați, ei rămăseseră fără părinți, fără bunei, era uitată o întreagă perioadă, iar cei care cunoșteau lucrurile aveau o spaimă uriașă de a le pune în circuitul public, fiindcă se temeau pentru copiii lor, pentru nepoții lor. Ei se gândeau că odată ce am trecut noi prin asemenea calvar cum a fost foametea, războiul, deportările, erau toți fericiți într-un fel să nu mai treacă niciunul din copiii sau nepoții lor, sau rudele lor printr-un asemenea calvar. Și nu s-a simțit partea de îndoctrinare care ar fi apărut în prim-plan, dar acel homo sovieticus care a fost mai puțin vizibil, am în vedere în interiorul societății noastre, fiindcă mulți erau contaminați de modelul respectiv, nu prea ne dădea încredere că dincolo de intelectualitate o să putem atrage sute de mii de moldoveni în această operă.

Deci, Mișcarea de eliberare națională, trebuie să o spunem cu sufletul deschis, a cuprins întreaga populație din acea perioadă, iar ultimul recensământ practic ne dădea patru milioane și jumătate, mă refer la acel din 1989, și asta a fost absolut un dar divin că moldovenii la un moment dat au început să-și amintească originile lor, identitatea lor și, cel mai important, și eu cred că asta a fost un mare câștig al intelectualității, că nu a scos toate problemele, dar a adus în prim-plan limba și alfabetul, deci, limba română și alfabetul latin. Și atunci pentru aceste două obiective majore populația s-a mobilizat și noi cred că avem o sumedenie de episoade, nu numai sentimentale, dar când oamenii veneau pe jos, este foarte greu să ne imaginăm că azi ar putea veni cineva 30-50 de kilometri, coloane întregi, sate întregi, să vină la Chișinău…”

Europa Liberă: Dar nu ar veni de-atâta că foarte multă lume este dezamăgită în clasa politică și tocmai despre calitatea clasei politice vreau să vă întreb. De ce credeți că nu s-a reușit să se ajungă ca despre politicieni să se vorbească ca despre modele, ca despre repere, ca despre oameni care cu trup și suflet au în față interesul național și grija pentru bunăstarea cetățeanului?

Alecu Reniță: „Trebuie să recunosc că este o diferență uriașă dintre ceea ce a însemnat primul parlament și ceea ce au însemnat celelalte parlamente. Eu am mai avut ocazia să fiu și în celălalt parlament, din ‘98-2001, și deja era o diferență foarte mare. Interesele erau atât de diferite, încât eu mă simțeam total străin în următorul parlament, mă refer la cel din ‘98, fiindcă apăruseră grupuri, clanuri de interese, ceea ce era exclus în primul parlament, fiindcă noi eram animați de revendicări, drepturi ale omului, democratizarea societății, modernizarea ei, reîntoarcerea la origini, la identitate. Noi eram cuprinși de un ideal, nici nu-ți trecea prin cap că poți să intri în parlament ca să te ocupi cu lucruri urâte, cu lucruri legate de niște aranjamente banditești sau de alte chestii. Dar, spre surprinderea mea, foarte rapid, după ‘94, instituțiile statului au început să capete un alt conținut decât unul legat de cetățean, unul legat de un obiectiv, de un program pe care ar trebui să-l aibă fiecare instituție. Și atunci, lucrurile au mers din rău în mai rău.”

Europa Liberă: De ce politicienii au acceptat să se compromită?

Alecu Reniță: „A fost foarte viciat sistemul politic de selectare a deputaților, nu s-a găsit o formulă cu adevărat de triere și în acest context îmi amintesc că am fost nevoiți în ‘92 spre ‘93 să adoptăm, ținând cont de situația nouă care apăruse cu Transnistria, să mergem pe formula unei singure circumscripții ca să cuprindem și Transnistria, ca să demonstrăm și în plan extern că suntem un stat unitar, indiferent de faptul că o zonă uzurpase puterea și partea stângă a Nistrului nu mai putea fi controlată. Acel model a fost bun numai pentru o singură legislatură. După ’98, trebuia să ne reîntoarcem la un model politic care să nu ofere liderilor de partid privatizarea listei deputaților, fiindcă e una când te aleg oamenii și alta când te alege șeful de partid. Și atunci, ei au început să se închine șefului de partid, fiindcă el decidea cum va fi construită această listă și pe ce poziție vei fi, și lucrul acesta a adus foarte mari deservicii. Eu vorbesc acum din experiența mea din ’98. Dacă în primul parlament aveam o legătură foarte strânsă cu circumscripția mea, cu oamenii mei, eu îi știam aproape pe toți alegătorii, peste 15 mii de oameni, că nu era o problemă și reușisem foarte rapid să identific problemele de bază pe care le aveau comunitățile. În ’98, eu trebuia să fiu prezent la ședințele fracțiunii parlamentare și alte chestii de ordin general, care mă rupseseră de aceste comunități și era o chestie prea generală…”

Europa Liberă: Și a început să se cumpere un loc pe listă, după care să se vândă, să se cumpere mandatul/deputatul, ca astăzi lumea să vorbească despre alesul poporului ca despre un om întâmplător ajuns în parlament?

Alecu Reniță: „Exact! Unii deveniseră milionari. Eu nu pot acum să aduc probe ca să fie limpede, dar că am văzut mediocrități absolut monumentale, care nu aveau nimic cu parlamentul, dar aveau numai interesul cum să distribuie bugetul republicii. Și asta am văzut în ’98, când veneau și ne spuneau: „Dar voi ce vreți? Vreți apartament? Vreți mașină? De ce vă împotriviți ca noi să ridicăm accizele acolo, să le scădem dincolo?”. Ei aveau interese și aici s-a produs prăbușirea unei instituții fundamentale care este parlamentul, fiindcă nu trebuie să penetreze într-un for legislativ aceste clanuri care au interese foarte obscure. Să nu uităm că economia noastră după ‘94 funcționa în paralel - una era obscură, subterană, fără legătură cu Fiscul și alta, așa, de fațadă, care dădea un anumit procent, iar ruinarea s-a produs în paralel, de o parte a fost o ruinare morală care a cuprins, începând de la instituții/demnitari și terminând cu omul de rând, care a fost și el adus la condiția că, dacă trebuie să ajungă într-o instituție să-și rezolve o problemă – să încerce o pilă, să încerce un cadou și, în final, noi ne-am trezit, cred că în perioada lui Voronin, când această epidemie de corupție trecuse deja într-o pandemie la nivelul întregii societăți moldovenești.”

Europa Liberă: Vă întreb pe Dvs., ca semnatar al Declarației de Independență, ca deputat în două legislaturi – ce așteptări aveți actualmente de la cei care reprezintă forul legislativ?

Alecu Reniță: „Eu sunt aproape lipsit de așteptări, împărtășesc o decepție foarte complexă, adică nu sunt decepționat numai de ceea ce înseamnă instituțiile statului, că, mă rog, acolo niciodată nu a strălucit, pornind după venirea lui Voronin, fiindcă aceste instituții au fost treptat capturate și împânzite cu indivizi care știau foarte bine să facă scheme, aranjamente și multe alte chestii și cum să domine economia, și cine trebuia să fie la terminalul de unde se luau bani. Eu sunt la fel ca orice cetățean din acest spațiu speriat de neperspectivele pe care le are omul de rând. S-a ajuns într-un impas uriaș, când noi vedem nu un om sau zece, sau o mie, dar vedem categorii întregi sociale care rămân în afara unui circuit. De exemplu, cum este tineretul. Și atunci suntem în situația ca să punem pe cântar și să înțelegem că această evadare în masă din Republica Moldova este rezultatul a ceva, iar rezultatul a ceva ar trebui ca noi să vorbim despre calitatea și guvernării, calitatea instituțiilor, dar și calitatea societății moldovenești, că noi nu putem ieși în afară.”

Europa Liberă: Iată, Dvs., ca și mulți alți cetățeni ai Republicii Moldova, vorbiți despre neîncrederea pe care o aveți în deputați, dar cum se primenește clasa politică dacă crește această neîncredere, lumea nu mai participă la vot, pentru că și sondajele de opinie arată că un segment mare al societății sunt indecișii, oamenii nehotărâți? Cine ar putea să-i motiveze și cum ar putea să-i motiveze să participe la alegeri și cum se împrospătează clasa politică, cum crește nivelul calității clasei politice, dacă lumea e atât de supărată pe cei care au ajuns a fi politicieni?

Alecu Reniță: „Lucrurile au luat o întorsătură foarte proastă din momentul în care înșiși cei care trebuiau să devină modele au devenit anti-modele. Aceste resurse mari care ar însemna peste 150 de mii de tineri, ei sunt pe valize, ei nu stau să se gândească că acum putem noi face această primenire, fiindcă primenirea n-o poți face cu pensionarii. Da, sunt necesari și ei pentru un anumit echilibru, dar aici trebuie să fie un fel de energie uriașă care să vină din acest grup al tinerilor, care să vrea să preia și să-și asume răspunderea, iar noi observăm că ăștia care s-au încuibat acum în aceste instituții, chiar dacă vârsta lor nu este una de pensionare, că Dodon e între 40 și 50 de ani, deci pentru un politician, dacă ar avea și puțină responsabilitate, și puțin respect pentru poporul care l-a votat, ar putea face foarte multe lucruri, dar dacă tu dai cu piciorul în toți cei care te-au votat și îți plac petrecerile, turismul, odihna ș.a.m.d., e clar că mai bine își făcea o agenție de divertisment și cu asta se ocupa, dar nu lua președinția.

Lucrul cel mai prost și asta e o dovadă a ceea ce se întâmplă și în Belarus este când se încearcă de a administra o întreagă societate cu pumnul în masă, cu indicații, în loc să transforme pe fiecare om într-un cetățean activ, dimpotrivă, el este umilit și adus la condiția nu numai ca să trăiască cu 50 sau cu 100 de euro pe lună, dacă ne gândim la peste jumătate de milion de pensionari, dar chiar și acești tineri sunt admonestați, sunt marginalizați, sunt scoși din circuit, fiindcă până la urmă vedem că orice încercări de împrospătare, de schimbare, de aducere a unor oameni care să-și asume răspunderea sunt tot mai puțini și mai puțini. E un impas urât de tot. Eu n-am trăit încă asemenea perioade, chiar dacă eram și în acel imperiu sovietic, erau suficienți oameni care sperau că într-o zi lucrurile au să se schimbe.”

Europa Liberă: Mulți experți vorbesc și despre un paradox, că cetățeanul, cel care o dată la patru ani este cu buletinul de vot în mână și își decide soarta, el îi blamează pe politicieni, spunând că ei sunt mincinoși și ei fac promisiuni și nu le onorează, ei sunt hoți, iar în ziua alegerilor sau cu câteva zile mai devreme tot ei așteaptă pomeni electorale, tot ei acceptă aceste daruri de la politicienii care ajung să reprezinte legislativul.

Alecu Reniță: „Noi nu am avut o discuție sinceră – ce reprezintă societatea moldovenească? Și e motivat. Ținta noastră, de regulă, sunt politicienii, majoritatea dintre ei sunt mai jos de ceea ce ar însemna o mediocritate, dar noi n-am vorbit de ce reprezintă alegătorii noștri, fiindcă noi avem o părere că poporul totdeauna are dreptate, poporul este așa, poporul este pe dincolo și-i aducem elogii. Este o formă de populism în comunicarea dintre clasa politică și alegători. Și atunci, te întrebi: de fapt, care este calitatea alegătorului moldovean? Moldovenii nu au repere la care să se refere, să zică: „Da, eu cred în cutare și în cutare!” Spre surprinderea mea, vreo 800 de mii de alegători au această preferință iresponsabilă, că altfel eu n-o pot numi, când ei preferă să voteze un șef de stat cum este Igor Dodon și cer ajutoare din România, din Uniunea Europeană, din Statele Unite. Toți le sunt datori, iar ei nu au datoria de a deschide ochii și a vedea, de fapt, cine a făcut în toată această perioadă de timp ca Republica Moldova să nu se prăbușească cu mare zgomot, fiindcă fără ajutoarele României, fără ajutoarele Uniunii Europene și ale altor state, inclusiv Japonia, dar ăștia au fost principalii finanțatori. Școlile ei le-au întreținut; tot ce a însemnat o infrastructură culturală, ei au întreținut; drumuri ei ne-au făcut. Foarte corect întreba ambasadorul Statelor Unite: „Cum se întâmplă că noi vă facem drumuri, românii vă fac școli și grădinițe, iar voi votați pentru candidații care-s cu Rusia?” Aici cred că este răspuns și la întrebarea: profilul alegătorului moldovean? Eu am fost și rămân adeptul ideii că într-un spațiu care a fost foarte viciat de către propaganda rusească noi trebuie să deconectăm toate televiziunile și toate mass-media pe o anumită perioadă, cât omul are nevoie de vindecare, cât omul are nevoie de un tratament, fiindcă ei trăiesc cu aceste minciuni.”

Europa Liberă: Deseori dvs., deputații din primul Parlament al Republicii Moldova independente, sunteți criticați și pentru faptul că nu ați făcut Unirea. A fost cu putință Unirea atunci, în 1991?

Alecu Reniță: „Dacă luăm drumul pe care noi l-am făcut de la limbă, alfabet, tricolor, Declarația de Suveranitate pe 23 iulie și punem Declarația de Independență pe 27 august, noi ne apropiam într-un proces obiectiv, dar sigur de Unire. Dacă nu se începea războiul de pe Nistru din 1992, războiul a rupt acest fir și ne-a schimbat din drum. Unirea era inevitabilă în perioada când mulțimile începuseră să deschidă ochii și noi eram foarte aproape. Eu cred că serviciile de inteligență ale Federației Ruse au observat că acest proces nu poate fi curmat decât printr-un război și au declanșat acest război, care a avut două scopuri: să creeze enclave cum este cea de la Tiraspol și cea de la Comrat și, pe de altă parte, să decapiteze o parte din Mișcarea de eliberare națională, fiindcă mulți băieți de-ai noștri foarte energici care erau în avangardă au murit în numărul acela de eroi care au stat în tranșee în Transnistria. Acest teritoriu nu va mai fi sub influența Federației Ruse, pentru că bătăliile sunt geopolitice. Dorim noi sau nu dorim, putem să strigăm la fiecare miting: „Fără geopolitică!”, dar aici este o confruntare între Uniunea Europeană, Statele Unite și Federația Rusă. Și aici, din păcate, trece frontiera, plăcile tectonice ale geopoliticii europene și de asta noi nu putem să mergem înainte, iar propaganda cu asta se ocupă ca populația nu cumva, fiindcă, dacă populația noastră ar lua o decizie finală și ar spune că mergem la referendum și dăm 70 la sută pentru că noi suntem parte a Europei, suntem parte a României, deci s-ar închide acest subiect.

După cum și noi am vrut să-l închidem încă în ‘90, când am elaborat primul proiect de Constituție, să fie acolo limba română, să fie toate chestiile acestea, că dacă era din ‘90, ce erau să mai facă demagogii și populiștii cu acest articol 13 și alte chestii de acestea? Totdeauna le spunem la moldoveni: „Haideți să închidem un subiect. Ce vreți voi mai departe?”. E adevărat cum spun și ăștia din Occident și de la București: „Vreți cu Rusia? Înseamnă că luați această decizie, dar asumați-v-o, nu umblați și votați pentru dânșii, dar veniți la noi după bani, bani și iar bani. Înseamnă că dezvoltați-vă”. Iar noi vedem că însăși Federația Rusă e într-un dezastru.”

Europa Liberă: Credeți că cetățenii Republicii Moldova au răspuns la întrebarea: „Ce preț are libertatea”?

Alecu Reniță: „Nu cred.”

Europa Liberă: Și răspunsul Dvs. - ce preț are libertatea?

Alecu Reniță: „Libertatea e oxigenul nostru, e tot ceea ce avem noi mai de valoare. Un popor care nu prețuiește libertatea are imaginea de azi a Republicii Moldova. Și nimeni să nu-și facă probleme, să privească în oglindă la ceea ce înseamnă Republica Moldova și să înțeleagă prețul libertății.”

https://moldova.europalibera.org 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus