Actualitate

Un preot beat la volan a accidentat un copil. Slujitorul Domnului a fugit de la locul faptei

Un preot beat la volan a accidentat un copil și a încercat să se facă nevăzut. Un echipaj de la Biroul Rutier Suceava a ajuns imediat la faţa locului, la fel şi o ambulanţă care l-a preluat pe copil.

Un preot beat la volan, acuzat de vătămare corporală din culpă.

Vineri, în plină zi, preotul Ciprian Hirghiligiu, de la Parohia Sf. Constantin şi Elena, de lângă Şcoala Gimnazială „Miron Costin”, aflat la volanul unui autoturism Ford Focus cu numere roşii, a acroşat cu maşina un copil care se deplasa pe bicicletă. Preotul a coborât iniţial din maşină, a vorbit cu băiatul, după care s-a urcat la volan şi a plecat. Ghinionul său a fost că un martor ocular l-a văzut şi a sunat la 112, alertând poliţia, potrivit monitorulsv.ro.

Pe numele său a fost deschis dosar penal pentru infracţiunile de conducere sub influenţa alcoolului, părăsirea locului accidentului şi vătămare corporală din culpă.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *