Actualitate

Un senator român demontează propaganda rusească la Chişinău: Unificarea de jure se face în fiecare zi

„România, am impresia, s-a integrat în Uniunea Europeană. Nu stiu ce gânduri are partea americană, dar UE stă ferm pe poziţii – frontierele în interiorul Europei nu pot fi schimbate. Da, nu putem exclude faptul că, în următorii 50 sau 100 de ani, graniţele în interiorul Europei s-ar putea schimba. Dar acest lucru ar trebui să se facă numai prin referendumuri. Trebuie să existe un drum lung şi, desigur, acest lucru trebuie să aibă loc în conformitate cu normele după care se ghidează Europa”, a afirmat Rahr, care a susţinut luni o conferinţă publică la Chişinău, la invitaţia liderului Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, potrivit Ştiri pe Surse.

Pe de altă parte, acesta s-a referit şi la soluţionarea problemei transnistrene, pledând pentru federalizarea statului moldovean, în cadrul aceleiaşi conferinţe care aborda teme precum ”Rusia vs. Occident: cine câştigă?; Rusia între China şi Europa; Încotro se îndreaptă Putin?; Cine are de câştigat din basmele Marii Uniri?; Locul Republicii Moldova în arhitectura actuala de securitate europeană”.

Contactat telefonic de Epoch Times, senatorul PNL Dorin Dobra, membru al Comisiei pentru Afaceri Europene, a pus la îndoială calitatea de expert a lui Alexander Rahr, susţinând că declaraţia acestuia arată că „nu cunoaşte legislaţia UE. Pseudoexpertul confundă merele cu perele, respectiv politica de extindere a Uniunii cu Tratatele fondatoare. Aderarea R.Moldova la UE sau unificarea cu România nu se referă la modificarea graniţelor interne ale UE, ci la procesul de extindere al acesteia. Graniţa dintre România şi R.Moldova este o graniţă externă a Uniunii, nu una internă şi este înglobată în strategia de extindere a UE. Acolo intră ea ca interes geopolitic şi geostrategic”.

În opinia parlamentarului liberal, ”este un destin comun de nedespărţit între România şi Republica Moldova, între UE şi R.Moldova. Este în interesul UE să-şi stabilizeze graniţele inclusiv prin extindere. Instabilitatea în R.Moldova înseamnă mai multă instabilitate pentru UE”.

Întrebat de soluţionarea problemei transnistrene, Dorin Dobra a precizat că „aceasta este principala vulnerabilitate a negocierilor între UE şi R.Moldova pentru orice viitoare aderare la UE. Ea cade în autoritatea şi voinţa Chişinăului. Clarificarea graniţei de est a R.Moldova, în maniera decisă de populaţie, este un imens pas spre Uniunea Europeană”.

Senatorul liberal consideră că integrarea în UE este singurul drum posibil pentru R.Moldova. „Personal aş prefera să facem unirea mai întâi şi în felul acesta am grăbi şi procesul de aderare. Unificarea de jure se face în fiecare zi prin efortul poporului român pentru fraţii de dincolo de Prut. Sunt deja evidenţe că suntem dispuşi să ne punem viaţa în pericol pentru ei”, a precizat el.

Pe de altă parte, Dorin Dobra consideră că este nevoie de deschiderea unor linii de investiţii, de încurajarea investitorilor români de a merge în R.Moldova, de asigurarea unor facilităţi pentru aceştia şi de punerea la dispoziţie a unor suporturi logistice, a unui Departament pentru investiţii româneşti în R.Moldova.

„Depăşim dificultăţi de traseu, dar destinul comun este evident – european al R.Moldova şi românesc pentru fraţii de o parte şi alta a Prutului. În fiecare zi pe relaţia România-RM contactele şi relaţiile economice cresc”, a concluzionat parlamentarul PNL.

Sursa: Epoch Times

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *