UE / Nato

Ungaria susţine aderarea imediată a Bulgariei la Spaţiul Schengen, după gardul de sârmă ghimpată construit la frontiera bulgaro-turcă

"Bulgaria a finalizat construcţia unui gard pe un segment de frontieră destul de mare şi va continua lucrările", a declarat Szijjarto, citat de MTI.

"Aceste măsuri arată că Bulgaria este pregătită pentru aderarea la Schengen, pentru că a demonstrat în vremuri dificile că îşi poate proteja frontierele", a adăugat Szijjarto, aflat în vizită la Sofia.

"Uniunea Europeană, care ia astfel de hotărâri, trebuie să ia în considerare acest lucru. Ungaria propune ca Bulgaria să devină membră a Spaţiului Schengen cu efect imediat", a subliniat şeful diplomaţiei de la Budapesta.

În cadrul măsurilor antiimigraţie, Bulgaria a construit un gard de sârmă ghimpată înalt de trei metri pe un segment de 80 de kilometri, la frontiera comună cu Turcia. La rândul său, Ungaria a construit garduri metalice la frontierele cu Serbia şi Croaţia, semnalând de mai multe ori că ar putea lua măsuri similare la graniţa cu România.

Liderii europeni spun de câteva săptămâni că imigraţia este cea mai mare provocare din istoria Uniunii Europene, a notat Szijjarto, cerând securizarea frontierelor externe ale UE.

"Tind să cred că politicile UE sunt o încercare penibilă de muşamalizare; s-a discutat mult, dar nu s-a făcut nimic concret", a continuat Szijjarto.

"Afluxul imigranţilor probabil doar va creşte. Acest lucru este evident, pentru că nu au fost găsite soluţii în zonele de criză. În prezent, suntem lipsiţi de protecţie în sud, deoarece Grecia refuză respectarea obligaţiilor asumate în cadrul Acordului Schengen. În acest context, Bulgaria şi Macedonia joacă roluri importante în stoparea afluxului de refugiaţi", a subliniat Szijjarto.

sursa: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *