Frumusețe

Unghii frumoase de sărbători

Acest lucru se poate întâmpla şi mai repede dacă eşti într-o perioadă în care faci curăţenie. Cum perioada sărbătorilor de iarnă este una în care se face curăţenie destul de intens, dar mai ales se stă în bucătărie, lucru ce implică mult mai mult decât în mod normal spălatul de vase, azi încercăm să te ajutăm cu câteva trucuri care îţi vor face lacul de unghii mai rezistent.

1. DEGRESEAZĂ UNGHIA

Grăsimile naturale secretate de piele ajung uşor pe unghii, iar dacă aplici oja peste acest strat gras, ea nu va rezista foarte mult pe unghii. Înainte să-ţi faci unghiile, spală-te bine pe mâini, apoi şterge-le cu puţin dizolvant, chiar dacă nu ai avut ojă pe ele. Astfel, vor fi curate şi uscate. Pentru degresare poţi folosi chiar şi puţin oţet.

2. BAZA TRANSPARENTĂ
Ca şi la machiaj, în cazul manichiurii perfecte trebuie folosită o bază. Foloseşte mereu un strat de bază transparent. Aceste lacuri devin lipicioase când se usucă, astfel încât lacul colorat să adere mai bine. Stratul de bază are şi rolul de a proteja unghia şi de a preveni îngălbenirea.

3. STRATURI MULTIPLE

Oja se poate aplica în două, maximum trei straturi subţiri, dacă este nevoie. E mai bine decât să aplici două straturi groase. După ce aplici un strat, aşteaptă să se usuce bine. Este preferabil ca lacul de unghii să nu fie unul extrem de gros. Oja trebuie aplicată pe toată suprafaţa unghiei. Dacă depăşești conturul şi nu ai nervi să cureţi pielea cu un beţişor înmuiat în acetonă, nu trebuie să disperi. Surplusul de lac va dispărea după prima baie. O uscare rapidă se poate obţine dacă înmoi unghiile, după aplicarea lacului, într-un vas cu apă rece timp de trei minute. Acum poţi să aplici o cremă de mâini. Astfel, unghia devine alunecoasă şi oja este protejată mai mult timp.

4. LACUL PROTECTOR

Peste lacul colorat aplică un lac transparent. Acesta va conferi durată lacului colorat.

5. PROTEJEAZĂ UNGHIILE

Pentru activităţi precum spălatul vaselor foloseşte mănuşi, dacă vrei să-ţi protejezi manichiura. Pentru o durată mai mare a lacului de unghii, aplică, la două-trei zile, un start de lac transparent.

Timpul Suplimentul Femeia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *