Este adevărat că e o problemă sensibilă, greu de înfăptuit între două populații, cu același trunchi identitar: una îndoctrinată de educație sovietică și alta obosită de frecvente schimbări politice, că aproape își uită frații lăsați la răscruce de drum. Ștergerea acestor erori istorice reușește s-o facă prin diverse implicări concrete Acțiunea 2012, niște tineri înflăcărați, dar cu adevărate convingeri de unitate și de întregire a neamului. Cu alte cuvinte, dacă România e mândră cu marea și munții ei, atunci e săracă pentru că nu-și are toate teritoriile acasă. Geografic, România se întinde de la Nistru pân-la Tisa.

6 septembrie 2015, ora 22:00

Vreau să ajung pe pământ românesc

În scuarul Teatrului de Operă și Balet, ora 10, seara, un autocar își așteaptă pasagerii. Sunt cadre didactice din mai multe licee din Chișinău, dar și din republică, care vor ajunge în România, la invitația Platformei unioniste Acțiunea 2012. Ajung cu un sfert de oră mai devreme, ca să particip mai puțin la forfota de bagaje, de vorbe respirate, amestecate, de obicei, cu muzica rusească din difuzorul autocarului. Nu insist să ocup vreun loc în față sau unul mai de „elită”. Vreau să ajung pe pământ românesc cu datoria unirii curată. Celelalte – oboseala, nesomnul – sunt rutină. Grupul de profesori de la „Alecsandri” este condus până la autocar, dintr-o educație civică, de directorul liceului, Daniela Vacarciuc. Ea rămâne la datorie. Unirea se face pe ambele maluri ale Prutului.

6 septembrie 2015, ora 20:00

Prin constanță și consecvență se ajunge la Unire

Am ajuns la Mamaia, într-o stațiune pe malul mării. E același soare, aer, pământ, dar par mai integri, pentru că suntem pe pământ românesc. Seara ne întâlnim cu George Simion, președintele Platformei Acțiunea 2012. Mă bucur, ca întotdeauna, când văd oameni frumoși. Vreau să-i spun „Je suis George Simion”, dar mi-i rușine, nu de verticalitatea mea pe care o am și pentru care am fost de multe ori detestată, dar că nu va accepta să-l lingușesc, să-l flatez. Îl las să se convingă că ne bate inima la fel.

Seara stăm în foișor la o discuție detașată toți profesorii. George ne spune că prin intermediul unui program-pilot intenționează să aducă până la o mie de profesori din RM pentru o coaliție și o creștere a forțelor spirituale. Prin constanță și consecvență se poate ajunge la Unire, și dorința sa este să formeze cercuri de unioniști pentru a face turul unirii al cadrelor didactice. George crede că profesorii, care reprezintă un mediu educațional, sunt tocmai cei mai capabili și în drept să contribuie la perpetuarea neamului.

7 septembrie 2015, ora 13:30

Binecuvântarea

Luni, început de săptămână. Cum să nu mulțumești Patriei că te-a adus acasă? Sună patetic? Bine. Atunci îmi spun mie retoric: cum să nu mulțumești soarelui că îl vezi și te încălzește și azi, cum să nu mulțumești celor care ți-au făcut un periplu și te școlesc, și te hrănesc gratis, cum să nu mulțumești lui Florin Cârstocea, cel care a avut grijă ca profesorii să rămână piloni demni ai educației, oferindu-le o formare profesională din contul său?

Și arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Snagoveanu, a venit cu o binecuvântare peste toate aceste bucurii. ÎPS ne-a mărturisit că atunci când se întoarce din Basarabia, parcă vine din paradis, pentru că aici creștinii își mai păstrează autenticul, așa cum au reușit, în pofida politicii denigratoare să-și păstreze și limba. Ne convinge că rugăciunile sale vor ajunge la Domnul ca rănile istorice ale basarabenilor să se atenueze și Basarabia să rămână suflet din suflet românesc.

Ora 14:30

Nu armele sunt de vină, ci oamenii

După o asemenea revărsare divină a ÎPS, urmează mai cu spor procesul de școlire cu o lecție de istorie la Muzeul Militar Național din Constanța. Ghidul Costin Scurtu, și profesor de istorie, ne poartă cu toată dragostea prin arhivele așezate în exponatele muzeului. Așa cum pe elevi îi obligă să-și cunoască istoria, așa ne transmite și nouă, vizitatorilor, adevărul istoric prin documentele prezente. Ne poartă prin multe războaie și ne amintește că nu armele sunt de vină, ci oamenii.

Ora 17:00

Modele istorice – martirii neamului

Ajungem la Curtea brâncovenească Constanța. Aici ne așteaptă o prelegere de istorie națională. Sociologul Ciprian Voicilă, la Muzeul Țăranului Român, și un bun prieten al său, teolog și profesor de matematică, care și-a păstrat anonimatul, ne-a făcut un traseu cultural identitar, prezentându-ne modele istorice care au fost martirii neamului. Valeriu Gafencu sau Petre Țuțea, ne întreabă gazdele, câți dintre noi suntem azi ca ei? Răspundem apoi într-un singur cuget că între România consumeristă și cea materialistă aceștia au ales să se jertfească pentru ideal. Pentru generațiile de azi ei emană un aer de demnitate, fiindcă poveștile lor de viață provin din experiența proprie.
Unul din puținii deținuți politici, ajuns la vârsta de 90 de ani, George Gușa, singurul supraviețuitor de la Pitești, ne-a făcut să înțelegem că odată ce mulți ca el și-au conservat personalitatea, noi astăzi nu mai avem dreptul să repetăm greșelile trecutului.

8 septembrie 2015, 07:00-18:00

Când spui România înțelegi și Basarabia

Un început de toamnă cu zile întârziate de vară. Ne facem bagajele, dar revenirea pentru unii nu e atât de așteptată. Aici soarele încălzește la fel de bine, se vorbește aceeași limbă, se învață aceeași istorie, aceiași strămoși avem, aceiași eroi au luptat pentru prezentul nostru. Deci, când spui România înțelegi și Basarabia. Facem o vizită la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, intrăm în Catedrala ortodoxă „Sf. Petru și Pavel” să-i mai cerem lui Dumnezeu să ne dea putere pentru Unire, facem poze pentru istorie la monumentul poetului latin Ovidiu, trecem prin Portul Tomisului și cineva, parcă prin vocea lui George, ne spune: „România are și mare, și munte, dar nu are Basarabia…”.
Îmi vine să plâng, să urlu că Basarabia mai este un copil rătăcit de mamă, dar azi cine mai crede lacrimilor. Trebuie să ne întoarcem la autocar, acolo ne așteaptă Codruț Burdujan, iar înaintea unui tânăr patriot român, care ți-a garantat o ședere de neuitat, într-o oază de spirit românesc, e rușine să fii trist.

9 septembrie 2015

Nu mai număr orele. Timpul și așa e nemilos cu noi. Dar sunt lucruri care nu mai așteaptă întârzierea sau răzgândirea unora. Timpul ne-a creat multe oportunități ca să realizăm datoria unirii. Acuma cum putem să ne mai clătinăm în fața datoriei noastre când suntem o majoritate unionistă, iar acesta este și argumentul unirii!

Silvia Strătilă