Timpul.md

Actualitate 23 Octombrie 2018 | 07:54

Urmările valului de aer polar care a lovit România și R. Moldova

Valul de aer polar care s-a abătut peste România a adus la munte vânt puternic și ninsori. Drumarii au închis circulația pe Transalpina, iar la Vârful Omu, turiștii au ridicat un om de zăpadă.

Treptat, frigul se va instala în toată țara, dar spre sfârșitul săptămânii vremea își revine, spun meteorologii. În Italia și Spania, însă, unde trăiesc și foarte mulți români, inundațiile au făcut ravagii.

O furtună însoţită de ploaie şi grindină a făcut prăpăd la Roma, în Italia. Gheaţa care s-a depus pe şosele într-un strat gros a blocat traficul în mai multe zone.

“Ploaia a durat jumătate de oră şi zece minute a căzut grindină. Zici că e ninsoare, zici că s-a topit un gheţar”, povestește o româncă stabilită la Roma.

Şase staţii de metrou au fost închise după ce apa a năvălit în subteran. În unele cartiere, din cauza şuvoaiele furioase, şoferii s-au refugiat pe acoperişul maşinilor.

“E apa de jumătate de metru. Nu poţi să mergi, să circuli cu maşina”, spune o româncă.

Ploile au provocat necazuri şi în Spania. Un râu ieşit din matcă a distrus un dig în provincia Malaga şi a smuls mai mult arbori înalţi.

Valul de aer polar care vine din nord a început să facă probleme şi la noi. Pe Transalpina, stratul de zăpadă are deja câţiva centimetri şi traficul a fost închis.

“Facem un apel la conducătorii auto să nu forţeze zonele de interzicere a accesului, să nu dea la o parte barierele, să nu mai distrugă semnalizările pentru că îşi pun în pericol în primul rând viaţa”, a transmis Cristian Tudor, secția de drumuri naționale Târgu Jiu.

A nins şi la Vârful Omu, iar turiştii au ridicat un om de zăpadă.

Meteorologii spun că valul de aer polar care care a intrat prin nord în România, va acoperi miercuri toată ţara. La munte va ninge, în sud şi vest vântul va sufla cu până la 90 de kilometri pe oră, iar temperaturile vor coborî în unele zone până la minus 3 grade Celsius.

“Este o masă de aer polară a cărei invazie o simţim încă de ieri. Mâine noapte aşteptăm precipitaţii care în zonele de munte vor fi şi însemnate cantitativ şi intensificări de vânt. Pentru miercuri şi joi temperaturile vor fi uşor mai scăzute”, a transmis Silvia Barbu, director centrul meteorologic Banat Crișana.

Acest episod de vreme rea va ţine însă doar câteva zile, iar la sfârşitul săptămânii vom avea din nou temperaturi de toamnă blândă.

Precipitatile care vor cădea vor fi insuficiente ca să refacă deficitul de apă din sol, iar seceta extremă, care s-a instalat în trei sferturi din ţară, se va menţine. Culturile de grâu şi rapiță au cel mai mult de suferit.

“Producţia pentru 2019 de rapiță în mare parte este compormisă. Nu a mai plouat, nu a avut umiditate şi nu a încolţit”, spune un fermier.

Pentru că pământul este uscat, fermierii spun că îşi strică tractoarele când ară şi consumă mai multă motorină. Mulţi susţin că le-au crescut cheltuielile cu până la 30%, iar banii se vor regăsi în preţul produselor de anul viitor.

 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus