Editorial

Vă amintiţi de Dodon?

Şi într-un final s-a odihnit. Eu aproape că am uitat de Dodon. Ultimele lui apariţii pe care le am în minte sunt cele legate de trecerea unor comunişti la socialişti. Sau, cum spuneam atunci, de la roşu la roşu.

Însă se pare că Dodon, după o perioadă de pace, s-a întors cu noi (sau vechi) propuneri. Când toată ţara se perpeleşte să dea de capăt poveştii din Pădurea Domnească, tovarăşul Igor Dodon îşi aminteşte de veşnicul său rival, domnul Dorin Chirtoacă.

Aşa că a venit cu o idee: referendum pentru demiterea edilului capitalei. Probabil a uitat că nu e prima dată când speră să îl dea jos pe primarul Chişinăului. Încep să cred că pe vremea când Dodon punea becuri prin capitală, spera să vedem şi pe timp de noapte gropile din şosele pe care Chirtoacă nu reuşeşte să le acopere. Cum nu am da-o, ne reîntoarcem în acelaşi punct: Dodon – supărat că nu a ieşit primar.

În noaptea în care se numărau voturile pentru scaunul de primar general al capitalei nu am dormit. Îmi amintesc şi acum cum urmăream cu spaimă procentele. Şi bineînţeles am şi acum în suflet valul de recunoştinţă faţă de locuitorii din suburbiile Chişinăului, care a început să mă inunde, când speranţa că ei vor salva primăria de comunism m-a încolţit. Un lucru care era de aşteptat. Fiindcă aşa cum se spune că răul trebuie căutat şi tăiat de la rădăcină, tot aşa era firesc ca steagurile roşii să fie ascunse în cartierele vechi ale Chişinăului, şi nu în proaspetele şi tinerele suburbii.

Până la următoarele alegeri, Dodon poate să facă valuri în continuare, în speranţa că va rămâne în vizorul alegătorilor. Însă de două lucruri trebuie să ţină cont: tinerii care în anii următori vor dobândi drept de vot se tem de socialişti ca de comunişti, iar bătrânii comunişti ai capitalei nu vor trece cu uşurinţă peste trădarea lui Dodon faţă de tătuca Voronin.

Aşa că, deocamdată, lui Dodon atâta îi rămâne: să facă valuri şi să schimbe becuri!
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *