Timpul.md

Politică 31 Octombrie 2014 | 07:09

Veaceslav Untilă, vicepreședinte al Partidului Liberal: Încălcări nesancționate

Campania electorală pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 este aproape de ecuator şi asta ne permite să încercăm o analiză succintă a celor întâmplate pe parcursul acestei perioade. Mă voi referi la unele manifestări improprii unui scrutin democratic, liber şi corect, la unele tertipuri care vin în contradicție cu prevederile Codului Electoral și care în mod normal ar trebui penalizate neîntârziat. 

Putem constata chiar de la început că, deloc surprinzător, în această campanie electorală s-au înscris în cursă mai multe partide ce acţionează deschis în detrimentul Republicii Moldova, al cetăţenilor noştri, formațiuni politice care fac jocul unor forţe externe ostile ţării noastre şi rămân, oricât ar părea de straniu, nesancţionate. Nu voi da denumirile acestor formaţiuni, pentru a nu le face publicitate gratuit, căci toată lumea cunoaște că agenţii de influenţă ai Moscovei intoxică zi de zi spaţiul public cu manipulări și provocări de tot soiul, inducând oamenii în eroare şi pregătind terenul pentru unele scenarii periculoase ce vizează viitorul R. Moldova. Este de-a dreptul revoltător că formaţiunile ce susțin cu înverșunare vectorul pro-est au un vast câmp de manevră, iar instituţiile statului, abilitate cu atribuţii şi drepturi de a interveni în astfel de situaţii, păstrează o tăcere suspectă.

O altă abatere cu tentă infracțională ține de fluxurile financiare masive utilizate de politicieni, scăpate în afara oricărui control de stat. În special, din acest punct de vedere se manifestă cu mult zel partidele şi politicienii loiali Moscovei, precum şi unii reprezentanţi ai actualei guvernări. Se observă cu ochiul liber că aceste partide aruncă sume enorme pentru cadouri electorale, pentru cumpărarea presei, pentru cumpărarea analiştilor, comentatorilor, bloggerilor, dar oficial, desigur, e reflectată doar o parte neînsemnată din sumele cheltuite sau ele deloc nu se reflectă. Toţi (şi politicienii, şi responsabilii de la CEC, şi observatorii, şi societatea civilă etc.) ştiu că lucrurile stau anume aşa, însă nimeni nu întreprinde nimic, inclusiv din cauza faptului că asemenea încălcări sunt greu de dovedit, iar de vină este imperfecţiunea legislaţiei, dar şi lipsa de iniţiativă a instituţiilor abilitate ale statului.

Un aspect nu mai puțin îngrijorător este legat de prestaţia presei. Nu vreau să supăr pe nimeni, dar credeţi-mă, din postura de politician, lucrurile în acest sens apar destul de clare. Noi, politicienii, ştim foarte bine cine şi la ce mijloc de informare în masă are acces, cine a nimerit în „listele negre” ale mogulilor de presă, care formațiune politică se bucură de o largă propagare și care partid este pur și simplu ignorat. Presa, în mare parte, este controlată şi pusă în serviciul politicienilor în actuala campanie electorală, iar nedumerirea vine aici de la modul în care reacţionează cei care chipurile monitorizează activităţile din domeniul respectiv. Diverse ONG-uri, pe banii partenerilor occidentali, încearcă să demonstreze că albul e negru şi invers, „spălând” imaginea unor mijloace de informare în masă, care sunt până peste urechi înglodate în mizerii politice și care de mult și-au pierdut credibilitatea. Unele organe de presă acceptă fără prea multe ezitări să îndeplinească cele mai murdare comenzi politice. Aceste publicații participă conștient la debusolarea alegătorului, care deseori rămâne profund dezamăgit de informația mincinoasă și părtinitoare ce i se bagă pe gât.

Este stranie şi lipsa de reacţie a celor care monitorizează campania electorală la capitolul utilizarea factorului administrativ. Prin localitățile republicii mişună automobile cu numere guvernamentale, parlamentare, responsabilii diverselor instituții de stat se ocupă de alegeri, dar nu de atribuţiile pe care le au, resursele structurilor de stat sunt folosite deschis în beneficiul unor partide anume, numai că toţi tac, ca și cum nimic grav nu se întâmplă. În urma partajării ministerelor pe criterii politice, angajații instituțiilor în cauză au devenit, de voie sau de nevoie, susținătorii formațiunilor politice care au acaparat aceste ministere. Cu alte cuvinte, oamenii sunt practic impuși să lucreze pentru partidele aflate la guvernare, din motiv că li s-a oferit o slujbă, iar implicarea lor în campania electorală vine ca un supliment obligatoriu la această slujbă, remunerată din banii contribuabililor. Astfel, partidele de la guvernare, folosind indirect banii statului, își promovează propriile interese în defavoarea celorlalți concurenți electorali.

Sigur, se pot invoca şi alte nereguli depistate în cadrul acestei campanii electorale, dar cred că şi cele menţionate mai sus sunt suficiente pentru a afirma că, așa cum se derulează evenimentele, avem o campanie electorală departe de normalitate, lucru care, din păcate, „scapă” celor care și-au asumat misiunea să monitorizeze alegerile, dar şi celor care trebuie să intervină pentru contracararea încălcărilor semnalate.
Cu certitudine, Partidul Liberal este unica formaţiune din cele considerate mari şi importante, care a desfășurat o campanie electorală corectă, în strictă conformitate cu legislația electorală în vigoare. Şi eu sunt convins că, indiferent de abuzurile la care se dedau majoritatea actorilor politici şi electorali, indiferent de tăcerea şi lipsa de acţiune a instituţiilor statului şi a unor structuri ale societăţii civile, cetăţenii noştri, alegătorii, vor aprecia poziția liberalilor şi vor opta pentru o echipă de politicieni care cu adevărat promovează democraţia şi europenizarea Republicii Moldova.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus