Timpul.md

Cultură 2 Aprilie 2013 | 07:08

Veta Ghimpu-Munteanu: „Tot ce fac, fac din dragoste și pasiune”

S-a născut pe 28 februarie 1956, în satul Paicu, raionul Cahul.

A absolvit Institutul de Arte „G. Musicescu”, clasa de regie și actorie a profesorului Veniamin Apostol (1976). Din 1980 este redactor-prezentator în redacția muzică la Radio Moldova. În 1984 devine solistă a Ansamblului etnofolcloric „Tălăncuța”. Deținătoare a diplomei de gradul I la cel de-al doilea Festival republican al dinastiilor de familie „Tezaur” (1986), precum și a diplomei de laureat al Festivalului „La vatra horelor” (1987). În 1990 obține Premiul „Gheorghe Asachi” la Festivalul „Arta pentru copii” al Ministerului Învățământului Public, iar în 1993 – Premiul „Dacia” al Centrului Național de Creație Populară pentru propagarea folclorului în scenă și în emisiunile radiofonice. Este laureată a Festivalului „Maria Drăgan” pentru cea mai bună interpretare a cântecului de leagăn și a Festivalului „Rapsozii Moldovei”, Iași-Chișinău (1998).

Cu toate că a studiat la regie și actorie, Veta Ghimpu-Munteanu, de mai mulți ani, interpretează în scenă și promovează la radio folclorul muzical românesc. De-a lungul carierei sale, a realizat peste 500 de emisiuni de folclor, precum și peste 50 de portrete și interviuri cu interpreți de muzică populară și ușoară de pe ambele maluri ale Prutului. Este protagonista a două filme muzicale televizate: „De cine dorul se leagă” (2000) și „Portret muzical”, unde s-a produs în postură de interpretă de cântece etno-pop. A înregistrat patru CD-uri: „De cine dorul se leagă” (muzică etno și populară), „Sus, la-naltul cerului” (colinde și cântece pascale), „Fir-ai, dorule, nebun” (muzică etno), „Mai lin, dorule, mai lin” (muzică populară).
În 1995 a fost prima care a dat curs unui stil nou de muzică autohtonă - cel etno, cu Andrei Corbu și Eduard Dopireac cu piesa „De ce, bade, n-ai venit?”. A înregistrat peste 60 de cântece folclorice și etno-pop în Fondul de aur al radiodifuziunii. A colaborat cu Ansamblul „Ștefan-Vodă” și cu orchestrele „Lăutarii” și „Folclor”.

În 2009, Veta Ghimpu-Munteanu a editat monografia satului natal „Paicu - un sat din lunca Prutului de Jos”, iar în 2012 – monografia Ansamblului etnofolcloric „Tălăncuța”. În 2010 a adunat o carte despre creația lui Simion Ghimpu - „Destin între destine”. Tot în 2010, împreună cu fratele și surorile sale a donat casa părintească pentru prima biserică din sat. În același an i se acordă titlul de maestru în artă.

„Tot ce fac, fac din dragoste și pasiune”, ne spune Veta Ghimpu-Munteanu. În repertoriul său are doar un singur cântec de autor, restul este folclor muzical cules de ea mai cu seamă în sudul Basarabiei.

„Vreau să adun un nou CD, unde voi pune numai cântece de valoare: de ritual, balade, cântece doinite. În ultimii doi ani, cât soțul meu, Simion Ghimpu, a fost bolnav, am editat trei cărți ale lui: romanul autobiografic „Viață pe muchie de cuțit”, o culegere de versuri pentru copii „Ia să-mi spui tu, spui” și una de nuvele umoristice „Jeep-ul și Sănea de la Colonița”. Tot atunci am adunat cele mai frumoase cântece pe versurile lui – 40 de piese, pe un CD. La un an de comemorare i-am editat cartea „Mă strigă cuvintele”, unde i-am adunat toate textele cu note muzicale plus poezia postumă. La trei ani de la moarte, vreau să-i fac un CD - „Mi-e dor de tine”, ne povestește Veta Ghimpu-Munteanu.

Pe 27 aprilie, împreună cu formația din care face parte, interpreta va lansa la Muzeul Țăranului Român din București monografia Ansamblului „Tălancuța”.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus