Timpul.md

Ultima oră 23 Octombrie 2020 | 08:29

VEȘTI BUNE! Pentru prima dată, EXPORTURILE de prune pe piața EUROPEANĂ ar putea depăși cele de pe piața rusă

Potrivit datelor furnizate de Asociația Moldova Fruct, în acest sezon s-a intensificat exportul de prune în Germania, Austria, dar și alte țări UE. Aceste piețe au ajuns a fi unele dintre cele mai atractive din punct de vedere al prețurilor.

„Per general, această tendință se urmărea în ultima perioadă, cantitatea livrată pe aceste piețe, practic, dublându-se an de an. Primele livrări din acest sezon, în pofida recoltelor mai reduse din cauza calamităților, s-au încununat cu succes, iar partenerii germani au rămas mulțumiți de gustul și calitatea asigurată de fermierii autohtoni. Este încă preliminar să vorbim de date exacte, însă tendințele din aceste luni ne vorbesc despre faptul că ar putea fi un sezon deosebit, în care livrările de prune vor fi realizate în cantități mai mari pe piețele UE, decât în țările CSI”, a spus Adrian Cojocaru, specialist marketing, Asociația Moldova Fruct.

Acum câțiva ani, 80% din prunele exportate ajungeau pe piața Federației Ruse, iar în acest an acestea ar putea depăși cantitățile livrate pe piața rusă. Aceste lucru se datorează prețurilor mai competitive oferite de cumpărătorii UE.

Potrivit specialistului, cel puțin ca valoare, exporturile în UE vor depăși cele realizate în Federația Rusă. Spre exemplu, conform datelor UN Comtrade, în 2019 Rusia a importat prunele moldovenești la un preț mediu de 0,59 USD/kg, în Austria acest preț a fost de 0,71 USD/kg, iar în Germania de 0,85 USD/kg.

Alte piețe țintă ce au devenit populare în ultimii ani sunt Polonia, Republica Cehă și Letonia. Astfel, specialiștii estimează că în acest an piața UE ar putea deveni prioritară pentru prunele moldovenești, iar circa 60-70% din exporturi ar putea fi direcționate pe această piață.

„Am livrat deja 14 loturi de prune în Germania, iar livrările vor continua atâta timp cât vom avea prune de calitate. Pe lângă aceasta, mai livrăm prune în Polonia, Rusia, România, Letonia, Lituania și Estonia. Deja, ne orientăm mai mult spre piața UE, datorită prețurilor mai bune. Până acum, erau circa 50% din prune livrate pe piețele CSI și 50% pe piețele UE, în acest an balanța va arăta altfel, cu mai multe livrări pe piețele UE”, ne-a spus Adrian Căldare, producător și exportator de prune.

În ultimii ani, în Moldova se atestă o tendința de creștere a terenurilor plantate cu prun. Suprafețele plantate în ultimii doi-trei ani ar putea fi comparabile cu cele plantate cu măr.

Anual, Moldova produce aproximativ 100 mii tone de prune pe 22 mii hectare, însă în acest an recolta este de aproximativ 65-70 de mii de tone, o bună parte din aceasta fiind afectată de calamități.

În 2019, mai mult de 1300 tone de prune au fost exportate în Germania, alte 700 de tone au ajuns în Austria. Per total, în UE au fost exportate în 2019 19 mii de tone de prune, aproape dublu comparativ cu cota stabilită de 10 mii de tone.

Potrivit datelor furnizate de Globenewswire.com, în 2018 Republica Moldova s-a clasat pe locul 4 în topul exportatorilor mondiali de prune, cu un volum exportat de 53 de mii de tone.

Potrivit aceleiași surse, din 2007 până în 2018, cea mai notabilă rată de creștere în ceea ce privește exporturile de prune, printre principalele țări exportatoare, a fost atinsă de Moldova, în timp ce ceilalți lideri mondiali au cunoscut ritmuri de creștere mai modeste.

https://agrobiznes.md/ 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus