Timpul.md

Actualitate 15 Aprilie 2020 | 18:27

VEȘTI BUNE! Se lucrează la peste 70 de vaccinuri împotriva COVID-19. Trei sunt în TESTE CLINICE

 

Până în data de 11 aprilie 2020, se lucra la peste 70 de vaccinuri din care 3 au ajuns în faza de testare clinică.

Pandemia de COVID-19 pune presiune pe comunitatea ştiinţifică şi pe medici pentru a găsi tratamente pentru cei infectaţi, dar şi pentru a dezvolta vaccinuri care să asigure imunizarea de masă. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că până în prezent se lucrează la peste 70 de vaccinuri împotriva COVID-19, dintre acestea trei ajungând deja în faza de testare clinică, notează Science Alert.

Producerea unui vaccin care să poată fi folosit împotriva COVID-19 se dovedeşte a fi un proces complicat, care foloseşte o cantitate mare de resurse materiale şi umane şi care are nevoie de timp pentru a fi completat. Deşi epidemia de COVID-19 este cea de a doua pandemie din acest secol, cealaltă fiind gripa porcină, oamenii de ştiinţă încă nu au reuşit să identifice un vaccin împotriva familiei coronavirusurilor, care a produs anterior şi epidemiile SARS şi MERS.

Dată fiind amploarea acestei pandemii, statele şi companiile direcţionează personal calificat şi resurse pentru a dezvolta un vaccin care ar putea să ţină sub control acest patogen. Pentru a produce mai repede un astfel de vaccin, autorităţile au aprobat o scurtare a procesului obişnuit: testarea în laborator, pe animale, pe un grup de oameni restrâns şi apoi pe un eşantion uman mai larg şi astfel s-a ajuns în situaţia în care compania chinezească CanSino se află în cea de a doua fază a testelor umane şi companiile americane: Pharmaceuticals şi Moderna au început, la rândul lor, testele pe oameni.

Deşi publicul larg se bucură la perspectiva unui vaccin împotriva coronavirusului, cu unele excepţii regretabile, unii cercetători subliniază faptul că sărirea sau urgentarea anumitor etape poate să ducă la expunerea subiecţilor umani la o serie de riscuri inutile. „Modul în care reduci aceste riscuri este mai întâi să arăţi că nu apar la animalele de laborator”, explică dr. Peter Hotez, decan al Baylor College of Medicine. „Am înţeles importanţa accelerării calendarului pentru vaccinuri în general, dar din tot ce ştiu acesta nu este vaccinul cu care ar trebui să încercăm asta”, mai adaugă el.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus