Moldova

Victor Puşcaş: Nu confundaţi opiniile politice cu evaluările juridice

Victor Puşcaş a precizat, referindu-se la judecătorii CC, că „unii sunt de acord cu deciziile noastre, alţii nu. Şi majoritatea parlamentară a avut obiecţii. În anul 2011, în urma examinării a 11 sesizări din partea PCRM, CC a dat 6 verdicte pozitive. Oare în acest caz CC poate fi învinuită de alianţă cu opoziţia?”, se întreabă el.

Potrivit magistratului, în cei 16 ani de activitate a CC, din păcate, toţi vorbesc despre oportunitatea hotărârilor CC, dar nu de conformitatea lor prevederilor Constituţiei. „Chiar şi în decizia nr. 39 din 4 decembrie 2000, CC a recunoscut faptul că votul secret va fi asigurat atunci, când dorinţa alegătorilor va rămâne necunoscută. Este necesar să îmbunătăţim legislaţia privind răspunderea alegătorilor pentru neregulile care le comit în timpul alegerilor. Probabil, unii critici se gândesc ce ar fi fost dacă CC ar fi luat altă decizie, iar ţara ar fi mers din nou la alegeri anticipate. Sau, şi mai grav, la alegeri locale noi. Or, în acest caz, în timpul votării, după exemplul deputaţilor, puteau fi întocmite liste cu fiecare cumetru sau cumetră, pentru remunerare ulterioară sau pentru reglări de conturi.

Referitor la pretinsa uzurpare a puterii în stat, judecătorul Puşcaş a declarat că, până la acest moment, nimeni nu a contestat, în modul cerut de lege, anumite decizii ale puterii de stat. „Excepţie fiind deciziile pe marginea cărora CC s-a expus deja. Deci, nu poate fi vorba despre ilegalitatea puterii. Nu trebuie de confundat opiniile politice – „se pare”, „probabil”, „a început uzurparea puterii în stat” – cu evaluările juridice. Codul penal prevede foarte clar tipurile de infracţiuni, care atentează la securitatea statului, cum ar fi înalta trădare, lovitura de stat, rebeliunea armată, îndemnul la răsturnarea sau la schimbarea forţată a ordinii constituţionale a Republicii Moldova etc. Lovitura de stat înseamnă acapararea şi menţinerea forţată a puterii de stat de către persoane şi organizaţii, care nu au deţinut puterea în mod legal”, a apreciat Victor Puşcaş.

„Legitimitatea, spre deosebire de legalitate, reprezintă un fenomen social-psihologic. Orice autoritate, aleasă de oameni şi care elaborează legi, fie şi nepopulare, dar care asigură aplicarea lor, este atât legală, cât şi legitimă, a conchis jedecătorul Curţii Constituţionale Victor Puşcaş.  

Sursa: Info-Prim Neo

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *