Actualitate

VIDEO /// Film secret făcut de pompieri la intervenţia de la Colectiv, ascuns procurorilor

La patru ani de la incendiul de la Colectiv în urma căruia 64 de persoane au murit, un pompier a decis să facă publice imaginile.

Imaginile nu au fost făcute publice niciodată pentru că surprindeau o altă variantă decât cea comunicată publicului, anume că intervenţia de salvare s-a desfăşurat în „parametri corespunzători“, susţine cel care a filmat.

Am simţit că e normal ca publicul să ştie tot adevărul ca să se închidă cercul. După ce s-a realizat ce conţin, filmările colegului meu nu au fost văzute decât de către un grup mic de ofiţeri superiori, nu au fost folosite nici la analizele interne, nu au fost date Corpului de Control al Guvernului Cioloş şi nici procurorilor, a explicat ofiţerul de pompieri, care a cerut păstrarea confidenţialităţii asupra numelui său.

Filmarea care a început în jurul orei 22:43, în momentul în care omul a ajuns acolo cu primul echipaj ISU-SMURD, durează 20 de minute şi este realizată cu o singură cameră.

În film se pot vedea civilii care merg la victime şi încearcă să le ajute. Tot ei sunt cei care le cară, cu mâinile goale, spre ambulanţe.

În lipsa unor tărgi, oamenii arşi sunt urcaţi pe paleţi şi duşi până la ambulanţe. Picioarele lor se bălăngăne în gol.

La minutul 7:35, colonelul Orlando Şchiopu, adjunctul inspectorului şef ISU, cedează nervos şi înjură morţii: “Lasă-i în p**a mea”!

Reacţia lui vine după ce un pompier îi spune altuia: „Te duci, luaţi pe cei morţi, fără speranţă de resuscitare şi-i aduceţi aici“.

Libertatea l-a contactat pe Raed Arafat. Secretarul de stat a negat că ar avea cunoştinţă de existenţa imaginilor: „Din verificările mele, un astfel de film nu a ajuns la DSU. Nu am văzut aşa ceva, din ce-mi amintesc“, a declarat Arafat într-un schimb de mesaje pe telefon.

Ulterior, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat pe Facebook organizarea unei conferinţe de presă, la ora 12.30: „Având în vedere diseminarea în spaţiul public a unor informaţii şi materiale foto-video care fac referire la modul de acţiune a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Dealu Spirii” Bucureşti Ilfov în cazul incendiului din data de 30 octombrie 2015, pentru corecta informare a opiniei publice, facem următoarea precizare: Secretarul de Stat, şeful DSU, dr. Raed Arafat a solicitat Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Dealu Spirii” Bucureşti – Ilfov convocarea unei conferinţe de presă în contextul prezentării opiniei publice punctul de vedere asupra celor apărute în presa scrisă astăzi, 24 octombrie a.c., în cazul incendiului din data de 30 octombrie 2015“.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *