Timpul.md

Sport 19 Octombrie 2020 | 10:41

VIDEO. Meci incredibil în Premier League! Tottenham conducea cu 3-0 în minutul 81. Ce a pățit Mourinho în final

Tottenham și West Ham au fost protagonistele unui meci incredibil în Premier League. Cele două formații au remizat, 3-3, golurile oaspeților venind în ultimele minute de joc!

Trupa lui Jose Mourinho a intrat la cabine cu avantajul de 3 goluri, pe care l-a menținut până în minutul 82. Atunci, Balbuena a dat semnalul revenirii lui West Ham. Egalarea a fost înfăptuită și cu ajutorul unui fotbalist de la Tottenham, pentru că Davinson Sanchez și-a trimis mingea în propria poartă în minutul 85, cu capul.

Manuel Lanzini a dat lovitura în minutele de prelungire, egalând în 90+4 cu un șut uluitor, de la marginea careului, care a intrat în poartă din bara transversală!

Meciul a reprezentat și redebutul lui Gareth Bale la Tottenham. Galezul a fost introdus pe teren în minutul 72, la 3-0, și a fost martorul revenirii fantastice a lui West Ham.

 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus