Şi l-am dus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceţi-l aici la Mine. Şi Iisus l-a certat şi demonul a ieşit din el şi copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă. Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post.” (Matei 17; 14-21)
Dacă tot am început cu textul evanghelic de la Matei despre Schimbarea la față a Domnului nostru Iisus Hristos, m-am gândit că ar fi bine să citim împreună tot acest capitol. După pogorârea de pe munte, a avut loc această vindecare, ce ne atrage atenția prin diferențele față de alte vindecări din evanghelii.
Trei lucruri trebuie să avem în vedere când citim acest text evanghelic: modul în care Iisus îi ceartă, definirea credinței și, nu în ultimul rând, ceea ce ne spune Iisus despre post și rugăciune.
Știm, dacă citim cu atenție Evanghelia, că Iisus le dăduse deja ucenicilor puterea de a scoate demoni. Ei nu reușesc. Și aici e sensul primar al acelei dureroase sentințe date de Iisus: „O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi?”, însă e și necredința tatălui, nu doar a ucenicilor. Pentru că Iisus când spune că o credință cât un bob de muștar poate muta munții, are în vedere fiecare om care îi cere ceva lui Dumnezeu. Tatăl, dacă avea credință, ar fi putut să participe la vindecarea fiului său. Pe de altă parte, faptul că Iisus spune clar „neam” ne arată că nu vorbește doar cu ucenicii.
Trebuie totuși să avem în vedere și următorul aspect: când ucenicii au încercat să vindece băiatul, ei au crezut că pot, altfel nu încercau. Însă înțelegem de aici, și e extrem de important acest lucru, că, de fapt, credința nu e doar încredere orbească. Și aici intervine următorul lucru menționat de Iisus, referitor la rugăciune și post. Fiindcă e clar că ucenicii, când au încercat, au avut încredințarea că vor reuși. Dar ei aveau încredere, nu credință lucrătoare.
Acest lucru e dureros și ne scapă de multe ori din vedere. Noi credem că o credință cât un bob de muștar e o convingere (a minții sau a inimii): dacă cred cu adevărat, se va împlini. Însă Iisus spune altceva: acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post. Adică cu virtute, cu muncă, cu stăruință. Și dacă avem nevoie de credință și de practicarea virtuților, devine limpede că e nevoie de credința lucrătoare („Aşa şi cu credinţa: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăşi” – Iacov 2; 17).
Însă ar trebui să nu uităm că lipsa acestei credințe în noi, care să mute munții, ne arată clar și nouă că facem parte din același neam necredincios și îndărătnic, pe care Iisus îl ceartă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
