Culinar.md

Vinul fiert, vedeta sărbătorilor de iarnă. Cele mai căutate reţete în preajma Crăciunului

Primele reţete ale unei băuturi asemănătoare vinului fiert datează din Roma Antică, însă licoarea a ajuns populară abia printre schiorii din Alpi.

De cum vine iarna îl găsim peste tot. Cum este preparat într-un restaurant din Timişoara: “Facem un macerat, care va sta pe foc, cu condimente, folosim un vin roşu, sec, folosim scorţişoară, anason, cam 2-3 steluţe, cuişoare, cam două linguriţe, chimen, nucşoara, după care mai punem ghimbir, coajă de portocală, fructe de pădure congelate şi sucul de la 2-3 portocale.”

Vinul ales este un Cabernet Sauvingion, roşu sec. De altfel, puteţi folosi orice fel de vin, fie de ţară, natural şi fără conservanţi, fie din comerţ. Important este să fie, totuşi, de calitate chiar dacă prin fierbere, licoarea îşi pierde din proprietăţi, iar aromă este dată de condimente.

Şi totuşi, exista un secret 

Alina Blajovici, reprezentant crama: “El nu trebuie fiert, trebuie adus la o temperatură de 78-80 de grade, deci trebuie doar încălzit. E impropriu spus “vin fiert”. Pentru a fi consumat şi pentru a-şi păstra calităţile şi alcoolul, trebuie adus doar la o temperatură mai ridicată.”

Reţeta e proprie: “Pregătim mărul, prefer să pun fructele în timp ce fierbe vinul, ele lăsând o aromă foarte faina în vin. Tai şi trei felii de portocală. Condimentele, trebuie să avem grijă să nu punem prea mult din piper şi cardamom. Dacă pune prea mult, pişca foarte tare gâtul.”

În restaurante un pahar de vin fiert poate costa şi 15 lei. La târgurile de Crăciun o să daţi mai puţin însă unii comercianţi sunt tentaţi să folosească vin de slabă calitate pe care îl îndulcesc cu zahăr pentru a-i ascunde defectele.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *