Timpul.md

Actualitate 27 Iulie 2019 | 07:58

Violul legal: între crimă, prostie și psihopatie – cazul Caracal

A murit o adolescentă de 15 ani; frumoasă, curajoasă și inteligentă. A sunat de 3 ori la 112 să spună că a fost răpită de un individ dubios, care o ține captivă într-o casă veche, aparent părăsită, împreună cu doi câini lupi. Alexandra Măceșanu a avut tăria de caracter ca, fiind captivă în casa unui criminal, să discute timp de peste două minute cu autoritățile statului, în speță poliția, cea care este finanțată de stat să ne salveze și să ne protejeze. Deși Alexandra a dispărut miercuri, 24 iulie, iar familia ei a anunțat dispariția ei în seara aceleiași zile, adolescenta a sunat a doua zi dimineața în jurul orei 11.00. A urmat de aici un traseu sinuos între instituții, care se zbat în explicații confuze privind intervenția tardivă care a dus nu numai la moartea Alexandrei, ci în mod aproape neîndoielnic la violarea minorei, tortură, apoi ucidere și ardere. E un caz monstruos, cu un criminal în serie, suspectat că a mai omorât câteva tinere.

Presupun că traseul legal a fost preluarea cazului de către un procuror, care a cerut instanței judecătoresc un mandat de percheziție pentru cele 4 locații identificate de STS, ca posibile pentru locul în care se afla Alexandra. Trei dintre acestea au fost alerte false, care i-au dus pe polițiști departe de locul răpirii. Este de neînțeles de ce a lucrat o singură echipă de poliție și nu s-au coordonat cu alte echipe de la locurile transmise de STS ca posibile adrese. Poliția a ajuns la casa criminalului la 4 dimineața, cu un mandat de percheziție eliberat de instanță la ora 3.30 dimineața. Conform legii, modificate la presiunea penalilor diverși, mandatele de percheziție nu mai pot fi puse în aplicare decât între orele 6.00 dimineața și 20.00, așadar polițiștii au așteptat cuminți două ore în fața porții, într-un caz grav de răpire de persoane și 3 apeluri disperate la 112 ale unei minore de 15 ani, care a precizat explicit că a fost răpită de un individ dubios și nu știe exact unde se află. O fată cu sânge rece, care, abia acum începe monstruozitatea cazului, a fost auzită de vecini țipând că este omorâtă, exact în jurul orei 4.00 dimineața, când poliția era la poartă. Dacă este adevărat, iar procurorul de caz a decis neintervenția, politiștii și acest procuror trebuie demiși urgent. Nu există nicio explicație logică, juridică și umană pentru neintervenție, decât dacă avem de-a face cu psihopați, pentru care viața umană nu valorează nimic. De aceea nu pot să mă rețin în a nu corela acest caz odios, cu decizia recentă a unei instanțe, în care judecătoarea a acuzat unui abuz domestic și a umilit victima[1]. De asemenea judecătorii care au eliberat proxeneții în cazul uluitor de trafic de minori de la Țăndărei. Ce fel de judecători pot face așa ceva? Ce educație juridică avem privind cauzele cu minori, cauzele cu victime ale traumelor și abuzurilor pentru judecători care nu fac niște distincții minimale? Cum educăm judecătorii să priceapă când avem de-a face inclusiv cu abuz emoțional flagrant, care poate duce chiar la sinuciderea victimei și care, întotdeauna, duce la stres post-traumatic? Cum băgăm empatia în psihopați? Nu putem. Psihopații, indiferent că sunt criminali, judecători, procurori sau polițiști sunt incapabili structural să se pună în pielea celeilalte persoane, să imagineze emoțiile celeilalte persoane, în cazul de față disperarea, oroarea și deznădejdea acestei fete de numai 15 ani abandonată de Statul Român dominat de psihopați în funcții de conducere. Altă explicație nu am pentru monstruozitatea la care am asistat toți astăzi.

De asemenea, nu pot să nu mă gândesc și scandalul mediat imens din cazul Sorina Săcărin când, o procuroare care și-a făcut meseria, deși fără tactul necesar, a fost linșată public. Rezultatul ar putea fi exact acesta, de astăzi: frica procurorilor de a face intervenții fără a se acoperi de 700 de hârtii. Avem însă o Constituție, niște legi și niște proceduri (art. 159 pct. 14 din Codul de procedură penală) care spun clar că, atunci când este nevoie de înlăturarea unei primejdii privind viața sau integritatea fizică a unei persoane se poate intra în orice domiciliu, practic se suspendă garanția constituțională a inviolabilității domiciliului. Într-o țară civilizată, construită pe meritocrație și competență, acest caz probabil că nu ar fi existat. Într-o țară civilizată viața oricărui om contează și se implică toate autoritățile statului cu atribuții în acel caz, chiar dacă mai mor 7 politiști până rezolvă, este meseria lor, vocația lor, obligația lor.

Trebuie să aflăm și de ce nu a funcționat STS cum trebuie, pentru că nu este prima oară. Având în vedere că platformele de sisteme informatice au fost făcute de firmele unor băieți deștepți care au fraudat statul cu miliarde de euro, și care au creat un sistem de gaură neagră, pentru ca firmele lor să poată căpușa pe termen lung bugetele publice, cred că este legitim să ne întrebăm cât de funcțional este sistemul STS și dacă nu cumva trebuie schimbat radical și în mod profesionist, cu proceduri de licitații transparente, firme internaționale și audit financiar la sânge. Să ne amintim și de Hexipharma, cum au murit arșii noștri de la Colectiv, în spitalele românești igienizate cu apă chioară. Același sistem de gaură neagră pentru băieții deștepți afiliați la bani publici cu firme specializate în fraude. Corupția din țara asta este rampantă, nu ne putem interna în spitalele românești, decât dacă ne facem testamentul înainte și declarăm pe proprie răspundere că suntem de acord să murim infectați și nu putem suna la 112 decât dacă ne dăm acordul ca poliția, STS-ul și procurorii să bâjbâie bezmetic aproape o zi. Să fie liniștit sistemul că este acoperit de hârtii. Nimeni nu este vinovat, muriți. Alexandra Măceșanu a murit pentru ca unii au violat legea, pretinzând că respectă legea. În așteptarea unui mandat de percheziție, inutil în caz de răpire sau potențială crimă, o fată a murit țipând disperată după ajutor. Drepturile noastre individuale sunt un moft în România, iar protecția copiiilor inexistentă.

[1] https://www.libertatea.ro/stiri/inregistrari-judecatoarea-care-da-vina-pe-victime-se-intoarce-va-este-clar-ca-ati-ales-aceasta-viata-o-cearta-ea-pe-cea-de-a-doua-femeie-abuzata-2703080

Claudia Postelnicescu
Claudia Postelnicescu Avocată, publicistă. Absolventă a Facultății de Drept, Universitatea București, cu un master în relații internaționale la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București și un master în studii europene și globalizare la Universitatea din Birmingham, UK. Activează ca avocat independent, specializat în litigii de drept privat, consultanta si drept european/drepturile omului (www.cpacj.ro). Doctorand al Universitatii din Tübingen, Institutul de Stiinte Politice, pe tema constructiei identitatii Uniunii Europene. A colaborat de-a lungul timpului cu Observator Cultural, România Liberă, Vivid, Money Channel, La Punkt.

Sursa: http://www.contributors.ro 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus