Timpul.md

Actualitate 9 Decembrie 2019 | 21:27

Viorel Morari a atacat în instanța de judecată decizia de a fi delegat la Procuratura Generală

 Viorel Morari, șeful Procuraturii Anticorupție, suspendat astăzi din funcție și delegat în cadrul Procuraturii Generale (PG) de către procurorul general, Alexandr Stoianoglo, dar și efectuarea unui control asupra activității Procuraturii Anticorupție (PA) de către noul șef al PA, a acționat în judecată deciziile precizate mai sus. Demersul a fost înregistrat la Judecătoria Chișinău.

 Astfel, potrivit actului de care a făcut rost redacția Ziarului de Gardă, Viorel Morari solicită „suspendarea actelor administrative contestate până la examinarea cererii de chemare în judecată.”

Totodată, Morari a precizat în document că „dacă se depune o cerere de suspendare a executării actului administrativ individual, acesta poate fi executat doar după soluționarea cererii respective” de chemare în judecată.



Amintim că astăzi Viorel Morari a fost suspendat din funcția de șef al Procuraturii Anticorupție, printr-o dispoziție a procurorului general Alexandr Stoianoglo.

Viorel Morari a declarat că suspendarea sa din funcția de șef al Procuraturii Anticorupție se realizează pe marginea unui grup de control, pe care însă îl consideră neîntemeiat.


Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus