Timpul.md

Actualitate 28 Martie 2018 | 08:12

Visează să-și poată trece ușor firele de păr pe după ureche

Pentru a auzi în continuare ciripitul păsărilor, tic-tacul ceasului, picăturile de ploaie, Adriana speră să-și vândă picturile mai bine

La cei 24 de ani ai săi, Adriana Luca, originară din s. Horodiște, r-nul Călărași, este fata care simte, aude și trăiește prin pictură. Talentul său este cel mai probabil înnăscut și dezvoltat din fragedă copilărie, din dorința de a prezenta în culori imaginile ce-i șiroiesc aproape tot timpul prin minte. Își amintește că prima sa lucrare, pictată pe o coală de hârtie, înfățișa o fetiță care culegea struguri. Anume atunci a primit cel mai mare imbold de la mamă-sa, care i-a spus fără multe vorbe: ,,Dacă vrei să-ți reușească desenul, trebuie să urmezi forma liniilor…”. Astăzi, ea are deja mii de picturi, desenate pe pânză simplă sau gruntuită, pe piatră, sticlă sau coli de hârtie din diferite texturi



Adriana își face studiile de masterat la Universitatea de Stat din Moldova și lucrează în domeniul relațiilor internaționale la un minister de la Chișinău. Totodată, își înșiră gândurile în povestioare mici, inspirându-se, de cele mai multe ori, chiar din picturile sale, iar textele le publică pe blogul său. În ciuda celorlalte ocupații, ea spune că nu s-a gândit niciodată să renunțe la pictură, oricât de mari ar fi cheltuielile pentru materialele necesare și oricât de prețios ar fi timpul pe care-l dedică acestui lucru. Nici mai mult, nici mai puțin, ne asigură că trăiește prin artă, ceea ce a învățat-o să le reușească pe toate, indiferent de dispoziție și de oră. La o adică, ar picta fără întrerupere oriunde, oricând și pe orice suport, doar dacă ar dispune de timp.


Povestea a două aparate

Însă marele vis al Adrianei Luca este de alt ordin. Vrea și ea, ca orice om, să audă bine, fără ajutorul aparatelor auditive, pentru că are auzul slab de la vârsta de 7 luni. Evident că familia sa a încercat, împreună cu medicii, toate posibilitățile ca să-i readucă auzul. Fata a suportat numeroase intervenții chirurgicale, dar fără niciun rezultat... ,,La un moment dat, am renunțat și eu, și ai mei, la ideea de a-mi mai face operații, deoarece auzul nu mi se îmbunătățea deloc după aceste intervenții. Eram în clasa a noua, când am observat că îmi pierd treptat auzul și mai mult. Atunci am fost îndrumați să procurăm proteze auditive, măcar pentru a păstra ceea ce a mai rămas”, explică pictorița.
Adriana afirmă că-și amintește „cu sfințenie” ziua în care a primit în dar un aparat auditiv de la doi oameni cu suflet mare din satul său natal. Cadoul era scump, însă era destinat pentru o singură ureche. De aceea mama ei a fost nevoită să plece peste hotare, de unde i-a cumpărat încă un aparat, ca să audă fata cu ambele urechi. ,,Când le-am pus, am început să aud pentru prima dată ciripitul păsărelelor, tic-tacul ceasornicului, picăturile de ploaie, și să interacționez cu oamenii, nu doar să-i citesc pe buze”, își amintește entuziasmată Adriana.



Ploaia unește oamenii

În tablourile sale predomină galbenul, oranjul, negrul, albastrul siniliu, și ploaia este prezentă aproape peste tot. S-a îndrăgostit prea tare de ea atunci când a auzit-o în premieră, melodioasă ca o dragoste neștearsă. ,,Ploaia, pentru mine, a fost mereu un motiv de a urmări oamenii cum aleargă pentru a se adăposti pe undeva, dar eu o văd ca o pe binecuvântare, care ne împrospătează pe toți și ne curăță gândurile. Ploaia unește oamenii sub umbrele, udă florile uscate de căldura înăbușitoare în serile de vară. Iată de ce am ales să o redau și în pictură. Cât privește culoarea neagră, ea este specifică personajelor lucrărilor mele. Astfel, acestea, fiind înconjurate de celelalte culori: galben, roșu, alb, plus nuanțele de albastru cu oranj, le fac să apară în lumină pentru cei care vor să înțeleagă picturile mele. Personajelor în culori negre le spun umbre, dar sunt umbre pozitive, în care se poate regăsi oricine. Unele picturi au personaje fără chip pentru a-i da posibilitate pasionatului de artă să intre în pielea acestora, căci fiecare tablou este o poveste.”

Adriana Luca a participat până în prezent și la trei concursuri de artă și, din câte ne mărturisește, acestea i-au oferit o satisfacție de nedescris. Atunci era împlinită, știind că promovează o artă a sufletului, în care se simțea ca acasă, ne mărturisește ea. Acolo a cunoscut oameni de care nu se putea despărți și a învățat experiențe noi. Este vorba de concursul național de desene şi eseuri „Acţionează asupra CO2”, organizat de Asociația Femeilor pentru Protecția Mediului și Dezvoltare Durabilă, în parteneriat cu Oficiul Schimbarea Climei al Ministerului Mediului ; „Zilele NATO în Moldova” (categoria pictură) și concursul de pictură privind drepturile omului, cu genericul „Mie îmi pasă”, organizat de Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova în cadrul proiectului „Festivalul de Film dedicat Drepturilor Omului 2016”. Iar prima sa expoziție de pictură a organizat-o în august 2017, în parcul Dendrariu, în colaborare cu echipa Grow Me Up.

În afară de aceasta, Adriana a reușit să colaboreze cu un scriitor român, cu care au făcut împreună o carte. ,,Poetul Mihail Tănase a scris versurile, iar eu, citindu-le, am creionat personajele sau imaginile artistice ale poeziilor. Cartea se numește ,,Timp Opac” și a apărut în februarie 2018, în România”, menționează artista plastică.


„Dacă picturile mele s-ar vinde ca pâinea caldă, aș aduna banii necesari”

După operațiile din copilărie, nu-și mai dorește altă intervenție chirurgicală, care ar putea măcar acum să o ajute să-și recapete auzul. Astăzi, nu-și dorește altceva, decât să strângă bani pentru aparate auditive mai performante. ,,Dacă picturile mele s-ar vinde ca pâinea caldă, aș aduna banii necesari nu pentru o operație, căci e prea costisitoare și riscantă, dar pentru niște aparate mai performante, noi. Ar trebui să cumpăr și baterii reîncărcabile, căci astea, pe care le folosesc, sunt simple și le schimb practic în fiecare săptămâna”, ne atrage atenția artista.

În lipsa oricărei alte soluții, Adriana Luca și-a propus să picteze și mai mult, pentru a dovedi tuturor că într-adevăr e talentată. După cum scria și într-un text pe blogul ei, ea visează să se trezească într-o dimineață, să treacă pe lângă aparate și să vadă cum rugina s-a așezat demult pe ele. Iar ea să fie fericită, uimindu-se fără contenire de tic-tacul ceasului și de ciripitul rândunicii, care și-a făcut cuib sub streașina casei ei. Să-și poată trece ușor firele de păr pe după ureche și să simtă lipsa acelor mici obiecte, care altădată făceau parte din ea, ca niște cipuri. Adriana vrea să asculte adevărata voce umană și să simtă fiorii din sufletul vorbitorilor, iar muzica vieții sale să rămână a fi același zgomot de frunze de toamnă, același vânt șuierător și același cântec al greierașilor din amurg…

NOTA REDACȚIEI. Dragi cititori, fiecare dintre noi o poate ajuta pe Adriana, pentru ca visul ei să devină realitate. Cu atât mai mult, cu cât un tablou frumos nu strică nimănui, ba chiar este semn de afecțiune și inteligență în fiecare casă. Cei interesați sunt rugați să o apeleze pe autoare la telefonul: 068267173.

Veronica PURICE,
stagiară

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus