Muzică

Vlad Gorgos: „Admir florile şi iubesc tot ceea ce înseamnă ţara mea”

Vlad Gorgos e un om împlinit – are casă, masă, pâine şi sare pe masă, dar, mai ales, are ce dărui. „Muzica este viaţa mea, este ceea ce pot să împart cu alţii”. Are patru copii pe care îi şcoleşte cum ştie el mai bine şi le dă încredere în viitor. Are şi preocupări care îl inspiră în viaţă şi în artă. „Îmi place vânătoarea, obişnuiesc să-mi iau arma şi să plec ca să mă încarc de la natură, îmi place pescuitul, de la care ne-am întors chiar ieri cu toată formaţia. Admir florile şi iubesc tot ceea ce înseamnă ţara mea. Eu sunt un patriot înrăit şi cred că n-am să plec de aici niciodată”, ni se confesează artistul.

El crede că menirea omului este să trăiască frumos făcând bine semenilor săi, iar cei care pot să vadă frumosul, să-l transmită şi altora. De aceea îi învaţă pe membrii formaţiei „să fie oameni, mai întâi de toate, şi mai apoi muzicieni”.

Vlad Gorgos recunoaşte că este foarte exigent, deoarece fără exigenţă nu există calitate. „De la mine se cere să lucrez conform Codului Muncii, însă nu poate un artist să lucrez aşa, el trebuie să lucreze zi de zi”.

Oricât ar părea de straniu, maestrul este indulgent cu manelele… dar nu cu toate. „E uşor să compui şi să cânţi manele, unele sunt chiar destul de frumoase, dar nu trebuie să le laşi să-ţi intre în sânge. În ultimul timp s-au comercializat într-atât – se cântă prin cârciumi, prin pieţe -, încât s-au banalizat de-a binelea, dar la început, când au apărut în varianta lui Călin Geambaşu, îmi plăceau mult mai mult”, afirmă artistul.

Referindu-se la realităţile noastre, Vlad Gorgos devine puţin îngrijorat. El crede că Ministerul Culturii „este foarte permisiv cu incultura şi nonvalorile”. Îi are în vedere pe interpreţii care abdică de bună voie de la criteriile artistice, justificându-se prin faptul că „asta cere publicul”. „Noi trebuie să formăm gustul publicului, nu să ne conformăm lipsei de gust”, spune artistul. După părerea sa, acelaşi minister ar trebui să atragă o atenţie mai mare şcolilor de muzică, „unde tinerii vin să înveţe, dar nu întotdeauna ştiu ce învaţă”.

Totuşi, Vlad Gorgos rămâne optimist şi crede că situaţia poate fi remediată, „cu lucrări noi şi interpreţi buni, cu o şcoală aşa cum a fost pe vremea mea, în care ni se părea că avem profesori prea severi, dar care niciodată nu ne dădeau note contra bani…”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *