Actualitate

Vladimir Putin le-a interzis companiilor aeriene ruse să opereze zboruri către Georgia

Cotidianul britanic notează că interdicţia va pune presiune asupra sectorului turistic din Georgia, în condiţiile în care acest sector produce 7,6% din Produsul intern brut al acestei ţări. Peste 1,4 milioane de turişti ruşi au vizitat Georgia în 2018.

Putin a semnat decretul vineri seara şi a declarat că suspendarea zborurilor este necesară pentru a proteja „siguranţa naţională a Federaţiei Ruse”.

Potrivit decretului, companiile aeriene din Rusia nu vor mai avea dreptul să transporte cetăţeni ruşi către Georgia începând cu data de 8 iulie. Documentul sfătuieşte agenţiile de turism să nu le mai ofere turiştilor ruşi oferte în Georgia.

Măsura luată de Vladimir Putin vine pe fondul protestelor de joi din capitala georgiană, Tbilisi, faţă de vizita unui parlamentar rus, Sergei Gavrilov, care a susţinut un discurs în limba rusă în plenul Parlamentului Georgiei. Cel puţin 240 de persoane au fost rănite în urma acestor manifestaţii.

Parlamentarul rus Sergei Gavrilov a susţinut un discurs din fotoliul preşedintelui Parlamentului georgian în faţa unei adunări formate din mai mulţi parlamentari din ţări creştin ortodoxe. Aproximativ 10.000 de persoane s-au adunat în faţa Parlamentului pentru a protesta faţă de prezenţa acestuia în plenul Legislativului, pe fondul disputei dintre Georgia şi Rusia în legătură cu regiunile separatiste Abhazia şi Osetia de Sud, pe care Moscova le recunoaşte ca fiind state independente.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *