Voronin a stins lumina si a tras obloanele

Cel mau urat dintre moldoveni

Desi a castigat „detasat” alegerile, Voronin si-a incheiat cel de-al doilea mandat in mod rusinos. Imaginile sediilor parlamentului si presedintiei devastate confirma un singur lucru: asa o termina toti dictatorii. Protestele din aceasta saptamana au aratat ca Voronin este cel mau urat dintre politicienii moldoveni. El e detestat de o parte a societatii cu aceeasi forta si sinceritate cu care e adulat de cealalta parte. Cei care il aduleaza sunt camarila, aparatul cinovnicesc, batranii flamanzi si manipulati; cei care-l urasc sunt tinerii si partea dinamica, informata a societatii.

Dupa evenimentele de marti a devenit clar ca in societatea moldoveana nu a mai ramas loc pentru dialog; Voronin a antagonizat fatal cele doua tabere. In acesti opt ani de dictatura comunista Voronin a impartit tara in doua – in „oamenii lui” (ai partidului) si in „ceilalti” – „restul”, „pleava”, „dusmanii statalitatii”. In acesti ani, „oamenii partidului” s-au bucurat de toate privilegiile, au avut accesul la fondurile banesti, iar „restul” a fost hranit cu resturi de la masa stapanului. In timp ce pensionarilor si bugetarilor li se aruncau cativa lei drept „majorare”, ei au acumulat miliarde. Odata si odata urma sa se produca explozia. Marti, cand se devastau sediile Presedintiei si Parlamentului, s-a confirmat vechiul adevar: violenta naste violenta, ura naste ura. Barbaria naste barbarie. Vandalismul naste vandalism.
Furia oarba s-a dezlantuit impotriva iresponsabilitatii oarbe. Iar vina pentru aceasta explozie de violenta o poarta un singur om, si numele lui e Voronin. Opt ani acest om a isterizat si a radicalizat societatea, a impartit-o in „ai lor” si „dusmani”, si-a subordonat politia, presa, justitia s.a.m.d. Tot mai multi cetateni care nu impartasesc ideologia comunista au inceput sa se simta straini in propria tara. Cel mai acut au simtit aceasta tinerii, care nu-si mai vad viitorul lor legat de aceasta tara. Adolescentii si tinerii care au atacat cladirile Presedintiei si Parlamentului sunt copiii parintilor plecati in strainatate, acei care au crescut ca „orfani”, fara grija si caldura parintilor. Chiar daca actele de vandalism nu ar fi fost provocate si dirijate, psihologic, putem explica aceasta explozie de violenta si cruzime. Actiunile lor erau comparabile cu reactia unei fiare scapata din captivitate, senzatia libertatii, constiinta ca sunt liberi i-a orbit, a trezit in ei instinctele primare. Ei traiau acele clipe cand omul nu se mai gandeste la moarte, cand nu mai actioneaza rational, lucru cunoscut din studiile despre psihologia maselor. In aceste clipe se savarsesc revolutiile. Revolutiile care apoi sunt confiscate, iar fauritorii lor – ghilotinati.
 

Un paradox deloc… paradoxal
Acum o saptamana, scriam in acest colt de pagina ca in cabina de votare esti ca pe un camp minat – nu ai dreptul la greseala. Duminica, 5 aprilie, 1 milion 555 mii 577 de moldoveni au trecut prin acest „camp minat”. Cele trei partide de opozitie care au depasit pragul electoral (PL, PLDM si AMN) nu recunosc rezultatele alegerilor, considerandu-le fraudate. Ca alegerile au fost fraudate nici nu se discuta, numai ca acest fapt trebuie dovedit cu cifre si date concrete. Ma tem insa ca acestor partide le va fi foarte dificil sa demonstreze frauda – fiindca, ea, frauda principala, nu a fost una tehnica, de suprafata, demonstrabila, adica masurabila, ci una ascunsa, de profunzime. Altfel spus, rezultatele scrutinului nu au fost mistificate, falsificate, fraudate (numai) in ziua alegerilor, prin diverse smecherii si scheme, ci (mai ales) pana la ziua scrutinului, incepand inca din 6 martie 2005…
E dreptul Opozitiei sa recunoasca sau sa conteste rezultatele alegerilor, dar ceea ce a urmat dupa 5 aprilie dovedeste ca primul si cel mai mare nemultumit de rezultatele alegerilor este Partidul Comunistilor. Cele 60 de mandate obtinute de ei nu constituie o victorie, ci o infrangere a comunistilor. Aceasta afirmatie nu este, cum ar putea sa para, paradoxala. Incerc sa explic acest „paradox”.
Scopul principal al comunistilor a fost nu numai de a trece in Parlament cu o majoritate confortabila, ci si de a nu permite cel putin unuia dintre cele trei partide de opozitie sa acceada in legislativ. Daca judecam dupa sloganele ultimelor saptamani de campanie electorala, comunistii au facut totul ce au putut ca sa nu treaca in Parlament PLDM sau AMN. Planul lor a fost ca in locul unuia dintre aceste doua partide sa acceada in legislativ fie PPCD, fie PSDM, fie UCM. Din acest punct de vedere, biruinta detasata a PCRM e o pierdere, iar „infrangerea” (scorul electoral modest) celor trei formatiuni de opozitie este o biruinta. Pentru a demonstra caracterul democratic al alegerilor si existenta unui sistem politic pluripartidist in RM, Voronin avea nevoie de o alta majoritate parlamentara, formata din mai multe partide, fiindca monopolul unui singur partid, ca in „vremurile bune”, face rau imaginii, trezeste suspiciuni in lumea libera. Astfel, Voronin avea nevoie de o imitare a pluralismului politic, de un simulacru al unei majoritati formata din cel putin doua partide. Accederea in Parlament a tuturor celor trei partide de opozitie si ramanerea in afara pragului electoral a celorlalte formatiuni le-a incurcat cartile si singura solutie pe care o aveau la indemana comunistii pentru a-si justifica victoria era de a compromite Opozitia si de a demonstra lumii intregi ca poporul a votat masiv PCRM deoarece este singura forta politica responsabila, care poate asigura stabilitatea in tara. Astfel, Opozitia trebuia prezentata ca o adunatura de „banditi”, legati cu imperialismul mondial (platiti deci din exterior), scopul venirii ei la putere fiind distrugerea statalitatii. In aceste conditii, comunistii aveau nevoie de o provocare de proportii care i-ar fi legitimat ca fiind exponentii si garantul stabilitatii. Si provocarea a fost organizata.
 

 Al treilea Reich al lui V. Voronin
Ramanerea comunistilor la putere si dupa alegerile din 5 aprilie 2009 trebuia marcata prin ceva simbolic, ceva care nu numai ar fi uimit lumea, ci si le-ar fi asigurat in interior un control total asupra societatii. Faptul ca au ajuns sa ramana la putere prin frauda electorala trebuia legitimat prin ceva. Societatii, dar si opiniei publice din exterior, trebuia sa i se serveasca ceva ce ar fi deturnat atentia de la subiectul fraudei si ar fi orientat-o spre alte subiecte. Si comunistii au gasit acest „ceva”. Singurul model viabil si credibil, de unde si-ar fi putut alimenta imaginatia este, fireste, modelul totalitar hitlerist. In 1933, cand Hitler a dorit sa-si inlature oponentii politici (comunistii), el a incendiat Reichstagul, parlamentul Germaniei, dand toata vina pe oponentii sai. Dupa aceasta operatiune, Hitler devine stapanul Germaniei si in acest an, 1933, se naste regimul nazist, numit „al treilea Reich”.
Incendierea, marti, a sediilor Parlamentului si Presedintiei aminteste uluitor de incendierea Reichstagului. Daca pui cap la cap niste lucruri, nu poti sa nu constati ca vandalizarea acestor institutii este, fara indoiala, opera comunistilor. Alegerile din 5 aprilie, castigate prin frauda, trebuiau sa puna baza celui de al „treilea Reich” al lui Voronin – a unui regim de esenta fascista, izolat de lumea europeana, controlat in continuare de clanurile ce guverneaza RM de opt ani. Scopul lui Voronin a fost de a discredita Opozitia, de a o prezenta opiniei publice interne si externe ca fiind o adunatura de banditi, ghidati de lumea interlopa. Iata de ce, Voronin avea nevoie de o ampla provocare in care sa fie implicata Opozitia, si alta mai potrivita nici ca se putea – incendierea Parlamentului si a Presedintiei. Imaginile de groaza transmise de la acest eveniment au avut si au menirea sa demonstreze lumii intregi ca venirea acestei Opozitii la putere ar fi egalat cu distrugerea statului R. Moldova si intoarcerea in epoca barbariei.
Alt scop urmarit de comunisti prin aceasta provocare e sa demonstreze ca R. Moldova este o „prada” vanata de Romania; ca, chipurile, provocarile au fost gestionate si platite de Romania. Iata de ce, actiunile ce au urmat dupa incendierea „Reichstagului” de la Chisinau au culminat cu inchiderea punctelor de trecere vamala cu Romania, introducerea vizelor pentru cetatenii romani si expulzarea din R. Moldova a ambasadorului Romaniei la Chisinau, Filip Teodorescu. Aceste actiuni au fost „prefatate” de felicitarea trimisa lui Voronin de catre presedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, cu prilejul castigarii alegerilor – felicitare venita, apropo, inainte sa fi fost anuntate rezultatele oficiale ale scrutinului de duminica.
Opozitiei i s-a intins o cursa, miscarea spontana a tinerilor a fost compromisa, Voronin (Tkaciuk) a preluat initiativa mediatica si propagandistica, iar singurul aliat al Opozitiei – Occidentul democratic -, pentru a nu supara Rusia, a reactionat destul de plictisit la provocarea de la Chisinau, unii dintre reprezentantii acestuia mai pastrand, probabil, dulci amintiri din racoroasele beciuri de la Cricova si Milesti. Motiv din care nici nu vor sa inteleaga ca ceea ce s-a intamplat la Chisinau e o actiune antiromaneasca si antieuropeana a Rusiei, facuta cu mana lui Voronin. Iar cel de al „treilea Reich” al lui Voronin nu mai este un miraj, ci o realitate…
R. Moldova a fost inchisa, pentru a fi „aparata” de romani. Rusii ii trimit lui Voronin mesaje de felicitare si de incurajare. Europa tace, nu vrea sa-l enerveze pe Ursul rusesc. Voronin se comporta ca un proprietar de dugheana care, simtindu-se amenintat, inchide localul. Dugheana se numeste R. Moldova. Dughenarul a stins lumina si a tras obloanele. E intuneric in dugheana R. Moldova…