Opinii și Editoriale

Voronin, podul prabusit

Fostul presedinte Voronin, felicitandu-si electoratul la NIT-ul partinic, si-a exprimat regretul pentru starea in care a ajuns RM, spunand ca s-a prabusit in prapastie statul nostru… Eu nu fac parte din electoratul lui, dar il compatimesc pentru grijile ce le are fata de RM acum, ca nu este SEFUL UNIC. As preciza, totusi, ca prapastia in care s-a prabusit RM a adancit-o anume el, cu secera si ciocanul „muncind” din greu opt ani.

A adancit prapastia, ca sa arate podul mai inalt, podul fiind tot el si partidul. Acum, ca s-a prabusit acest pod, e vinovat cel care a daramat malurile si a vrut sa construiasca podul salvator din lut cu paie…As putea scrie o lista lunga cu „paiele” ce au fost promovate si numite in functii foarte importante de catre domnul, fostul, presedinte. A promovat personaje-caricaturi, in diferite structuri ale statului. De ce?.. Ori a ascultat prea mult de cinismul lui Tkaciuk si de pofta lui Reidman, ori PROPRIUL PERSONAJ se simtea confortabil intr-un asemenea anturaj, cu asemenea personaje obscure.

Sa ai doua mandate de presedinte, plus „masina de vot” – adica puterea totala in stat – timp de opt ani si sa lasi in urma o prapastie mare si un pod (de paie) prabusit, asta da performanta! Merci, dom’ presedinte!.. Pacat ca toata energia partidului si a bietului electorat bicisnic, dar si a societatii noastre in general, a mers doar spre BUZUNARUL cela MARE al Familiei, despre care a scris presa si mai devreme.

Acum, iata, apar si dovezile – putine inca, dar sumele sunt ENORME… Apropo, Guvernul Filat cauta bani pentru Bugetul de stat, dar a incurcat buzunarele. Sa caute, insa nu in buzunarele noastre, ci in BUZUNARUL cela MARE!.. Sau in prapastia despre care vorbea dom’ presedinte… Ca eu ce sa mai zic?
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *