Timpul.md

Actualitate 12 Martie 2018 | 19:08

VOTUL MIXT rămâne valabil - CEC a dat verdictul. Membrii grupului de inițiativă au scandat: „Rușine” și „Demisia”

Comisia Electorală Centrală a respins luni, 12 martie, cererea de înregistrare a celui de al doilea grup de inițiativă pentru desfășurarea referendumului republican legislativ privind abrogarea legii prin care a fost adoptat sistemul mixt de vot.  

Ședința, la care au participat și membrii grupului de inițiativă, s-a petrecut cu scântei, iar după votul membrilor CEC, aceștia au scandat „Rușine!” și „Demisia!”, scrie IPN.

Președinta CEC, Alina Russu, a declarat în cadrul ședinței, că la verificarea corespunderii datelor de identitate înscrise în lista membrilor grupului de inițiativă cu cele din declarațiile și actele de identitate prezentate sub formă de copie, în 126 de cazuri au fost constatate abateri. În 71 de cazuri au fost prezentate date incomplete sau eronate – IDNP-ul nu a fost corect indicat în lista membrilor grupului de inițiativă, declarația nu a fost scrisă citeț, actul de identitate prezentat sub formă de copie a fost indescifrabil etc. În 47 de cazuri nu au corespuns semnăturile din listă, din buletinele de identitate și din declarații. Alina Russu a făcut referire și la unele prevederi legale, potrivit cărora, modificări electorale nu pot avea loc cu cel puțin un an înainte de alegerile parlamentare.

Decizia privind respingerea înregistrării grupului de inițiativă a fost susținută de către șase membri CEC, două voturi au fost împotriva, iar un membru nu se afla în sală în timpul votului. Sergiu Gurduza, membru CEC, a avut o opinie separată pe marginea deciziei, pe care o va prezenta ulterior. El a spus că argumentele expuse în decizie de către președintele CEC nu sunt întemeiate, iar grupul de inițiativă trebuia înregistrat. Și Vladimir Şarban, un alt membri al Comisiei, a spus că CEC a luat o decizie incorectă, respingând înregistrarea grupului de inițiativă.

Prima cerere de înregistrare a grupul de inițiativă pentru desfășurarea referendumului republican a fost respinsă de către CEC acum două luni. 

Sursa: ipn.md

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus