Vreau si eu la scoala!

„Ma tem ca fiica-mea nu se va descurca la scoala. Acolo toti copiii sunt sanatosi… mainile le lucreaza bine… pot scrie, dar Eufrosinia nu poate…”, povesteste cu lacrimi in ochi Maria Stirbu despre fiica ei care de la nastere sufera de retard mintal usor.

Teama ca micutii lor, altfel decat ceilalti, nu se vor putea integra in societate, ii face pe majoritatea parintilor sa-i izoleze de lumea din jur, or, „asa e mai bine pentru copil”, cred acestia. Asistentii sociali critica cu vehementa aceasta pozitie a parintilor si ii cheama sa nu-si mai ascunda copiii de ochii lumii, deoarece nimeni nu este asigurat ca si la el in familie s-ar putea naste un copil cu dizabilitati.

Eufrosinia Stirbu are 13 ani. Fetita nu poate merge si cu greu misca mainile. Ziua intreaga sta tintuita la pat, unica ei ocupatie fiind ascultatul muzicii. Doar uneori, de sarbatori, mama o pune in carucior si, impreuna cu familia, se duc in vizita la rude.

Servicii speciale

In satul Braviceni, raionul Orhei, de unde-i si familia Stirbu, mai sunt inca 11 copii cu nevoi speciale. Asistentii sociali de la Orhei considera ca cea mai buna solutie pentru Eufrosinia si pentru acesti copii ar fi instituirea unor servicii speciale in cadrul scolii din sat.

„Acesti copii sunt la fel ca toti, doar au nevoie de anumite servicii speciale. Ei ar putea sa frecventeze orele impreuna cu alti elevi, dar dupa un program aparte. Lectiile sa fie nu de 45 minute, ci de jumatate de ora. Profesorul sa fie preventiv pregatit de faptul ca la el in clasa va fi un asemenea elev si sala sa fie echipata cu putinul necesar unui copil cu dizabilitati”, spune specialistul principal de la Directia protectia copilului Orhei, Elizaveta Iurcu. De altfel, o asemenea scoala exista deja la Peresecina.

Departe de casa

Pana acum parintii o internau pe Eufrosinia la scoala speciala de fete de la Hancesti, la zeci de kilometri departare de casa. „Mama venea rar la mine. Nu mai vreau sa ma duc la scoala de fete. Vreau sa ma duc la scoala de la noi din sat”, insista fetita.

Parintii copiilor cu nevoi speciale spun ca nu-si pot permite sa-i viziteze mai des la institutiile rezidentiale deoarece drumul este prea costisitor. Elizaveta Iurcu considera ca suma de 20-30 mii de lei care se cheltuiesc anual pentru intretinerea unui copil in institutiile rezidentiale ar trebui sa fie readresata parintilor, deoarece o buna parte din bani se duce pentru intretinerea cladirilor si foarte putin pentru necesitatile copilului, in plus, copilului ii este mult mai bine sa se afle acasa, in familie.

Veniti, copii, acasa!

„Am intalnit foarte multe cazuri in care copilul revine dupa 18 ani din scoala speciala si se simte strain pentru familie, dar si familia se simte instrainata.”
Prin urmare parintii copiilor cu nevoi speciale sunt pusi in fata alegerii – isi lasa odrasla acasa, astfel privand copilul de dreptul la invatamant, ori il interneaza la o institutie rezidentiala, incalcand dreptul fundamental al copilului de a creste si a se dezvolta in mediul familial. Asistentii sociali de la Orhei vad o singura iesire din aceasta situatie problematica:

„Banii alocati din bugetul statului pentru intretinerea copilului in institutiile speciale sa fie redirectionati parintilor, pentru ca acestia sa aiba posibilitatea sa-l creasca in sanul familiei si sa se bucure de un profesor care sa se ocupe de copil individual”, considera Maria Railean, specialista la directia raionala. Pe de alta parte, mama Eufrosiniei se plange ca nu are timp sa se ocupe suplimentar de fiica ei. „Trebuie sa lucrez pe deal ca sa castig ceva bani. Pensia de 500 de lei pe care o primeste Eufrosinia nu-mi ajunge pentru nimic…”.

In prezent in R. Moldova functioneaza la nivel local 30 de centre pentru copii si adolescenti cu dizabilitati. In acestea sunt plasati 4000 de copii, dintre care peste 3000 sunt cu deficiente mintale.

Svetlana Panta,
pentru TIMPUL