Timpul.md

Editorial 10 Aprilie 2017 | 06:00

Vulturul și găina

Mare porcărie cu publicarea rezultatelor recensământului din 2014. Când și se pare că nu mai este loc pentru a depăși propria prostie, moldovenii arată că se poate.

Asta desigur din cauza faptului că dincolo de multiplele aspecte sociale, economice, educaționale, culturale sau religioase ale acestei chestionări a populației din R. Moldova, problema fundamentală era legată de identitatea populației majoritare a acestei republici. În mod concret, ce limbă vorbește și dacă cei care vorbesc limba română sau „moldovenească” sunt români sau moldoveni. Și nici nu atât dacă sunt români sau moldoveni, ci dacă cei care se declară moldoveni sunt altceva decât români. Fiind în sine o formă de plebiscit asupra chestiunii identitare, este de la sine înțeleasă importanța sa pentru modelarea ulterioară a discursului politic, istoric, cultural sau lingvistic, lucru conștientizat de comuniștii lui Voronin, care înarmați în 2004 cu teoriile elaborate de Tkaciuk la „școala superioară de antropologie” și aberațiile „moldoveniste” ale lui Stepaniuc și Stati, au ajuns să-i facă atât pe români, cât și limba română o paria în societatea moldovenească.

Oricum, faptul că în discursul lor politic comuniștii au accentuat natura „moldovenistă” a recensământului din 2004 (și implicit a statalității) nu a ajutat la nimic, pentru că aceste porniri erau contrare fundamentelor românești ale acestui stat, determinate de reperele istorice românești ale R. Moldova, ancorate în „Declarația de Independență”, în simbolurile românești ale statului (drapel, stemă, valută, imn), în limba română și istoria românilor predate în școli și universități, dar și în percepția generală că prin felul cum a abordat rezultatele recensământului, „guvernarea roșie” nu a inventat nimic nou, ci doar a dat continuitate unei tradiții sovietice statuate începând cu anul 1940.

Mai grav stau lucrurile cu datele recensământului din 2014, care a avut loc în perioada așa-zisei „guvernări proeuropene”, pentru care aceste lucruri erau evidente. Nu voi intra într-o discuție sterilă legată de rezultatele finale pretinse, pentru că în definitiv e clar că acestea au fost spoite. Dincolo de faptul că nu au fost publicate la timp și n-au cuprins 10% din populația republicii, au mai dus și la spălarea a milioane de lei, pe care guvernul „simplului prim-ministru” va trebui cumva să-i întoarcă oamenilor sau să răspundă pentru aceasta. Apoi au apărut neoficial și datele recensământului, care cred eu reflectau o situație cât de cât reală asupra componenței etnice, sociale și lingvistice din R. Moldova și care tocmai din acest considerent a speriat „guvernarea proeuropeană” Leancă-Filat-Lupu, dirijată de la Moscova. Potrivit acestor date, considerate ulterior false, din populaţia totală de circa 2 milioane şi 900 de mii, 56,8% (1.655.326) s-au declarat moldoveni, 23,2% (675.299) s-au declarat români, 7,6%, ucraineni (221.992), 5,46% ruși (159.065) etc. Tot conform acestor date 40,3% din cei chestionaţi au declarat că limba lor maternă este limba română (1.174.635) în timp ce 38,4% au declarat limba moldovenească (1.117.535) și 13,2% limba rusă (383.970).

Era un salt uriaș în comparație cu anul 2004, care pe de o parte demonstra că recensământul din 2004 a fost o behăială comunistă, iar pe de altă parte că totuși populația majoritară a acestei țări înclină etnic, cultural și lingvistic spre românism. Poate din acest considerent și nu s-a încheiat de făcut recensământul, iar datele sale au fost ulterior fabricate.

A urmat apoi demisia directorului BNS, Lucia Spoială, în cadrul ședinței Guvernului din 10 februarie 2016, locul acesteia fiind luat de Marin Gospodarenco, demis și el la 18 mai 2016. Anchete peste anchete, dosare penale, promisiuni, pregătiri... și după publicarea în Monitorul Oficial a referendumului consultativ al caprei de Dodon privind istoria Moldovei, apare directorul BNS, Vitalie Valcov, care ne prezintă după trei ani alte date ale recensământului. În care ni se arată că iar behăim „moldovenește”, adică 75,1% din cei chestionaţi s-au declarat moldoveni, în timp ce români - 7,0%, iar dintre aceștia 23,2% au declarat că vorbesc româna, iar 52,7 % - „limba moldovenească”.

Din aceste încurcături constat că există cel puțin trei factori care au deturnat rezultatele recensământului. Primul este legat de complicitatea actualei guvernări majoritare cu Dodon și controlul direct exercitat de Moscova asupra sa în general și în menținerea poziției „moldoveniste” în mod particular. Cel de-al doilea este legat de interesul direct al clasei politice de a diminua românismul și a-i atenua importanța, pentru aceleași motive de oportunism politic, care l-au determinat pe Snegur și Sangheli, iar ulterior pe Lucinschi și Voronin să îmbrățișeze „moldovenismul statalist”. Al treilea factor este un amestec de analfabetism, frustrare, orgoliu și ignoranță de care dă dovadă în continuare populația majoritară a R. Moldova, pentru care abținerea de la raportarea la românism este o chestiune condiționată istoric de moștenirea sovietică, de complexele de inferioritate culturală și lingvistică față de restul românilor, de autenticitatea „rânzei moldovenești” și de simpla indiferență existențială.

Unii îmi vor spune că poate există lucruri mai importante pe care le-a scos în evidență „recensământul inutil”. Spre exemplu faptul că la Comisia Electorală Centrală numărul persoanelor apte de vot, adică de 18 ani şi peste, este de 2.800.827 de persoane, iar potrivit recensământului populaţia de 18 ani şi peste reprezintă 2.213.432 de persoane, adică o diferență de aproape 600.000 de persoane față de listele electorale. Veselă aritmetică și halal de așa țară. Sau faptul că suntem cu 400 mii mai puțini ca în 2004, iar 17,1% din locuințele republicii sunt pustii. Sau faptul că cele mai multe case neocupate sunt în nordul ţării, mai ales în raioanele Donduşeni şi Soroca, unde ponderea locuinţelor neocupate este de peste 25%. Numai că toate acestea vin dintr-un amestec de analfabetism, frustrare, orgoliu și ignoranță de care populația noastră a dat dovadă din punctul de vedere al raportării identitare, care în mod direct determină raportarea civilizațională.

Acestora din urmă, care mai pot fi totuși schimbați, vreau să le spun o istorie. Să nu zică că n-au știut. Lângă un sat frumos de la munte, pe vârf, își avea cuibul un vulture. În una din zile, unul din puii săi, în încercarea de a-și lua zborul, a căzut într-o poiată cu găini, rupându-și aripa. A rămas să trăiască printre găini, preluând tot habitatul de comportament specific acestora: scormonea, cotcodăcea, ciugulea, chiar dacă aceste lucruri îi erau improprii și nefirești. Toată viața a stat fără să privească în sus sau în părți, pentru că în afară de poiată n-a văzut nimic. Dar iată că spre obștescul sfârșit, când stătea cu fața în sus și aștepta să moară, a văzut pe fundalul cerului un vultur, care plana maiestos, cu aripile desfăcute. S-a gândit atunci găina cu invidie la acea pasăre și a murit fără să știe că de fapt a fost născută vultur.

Pe de altă parte, celorlalți, care conduc țara (dar nu numai lor) și cred că vor face acest lucru pentru totdeauna, vreau să le amintesc câteva lucruri în cazul în care vor dori să instrumentalizeze politic datele recensământului:

1. Elementul românesc, indiferent de felul cum s-a numit, a fost continuu majoritar de-a lungul timpului, ceea ce oferă o perspectivă clară de raportare față de alte elemente etnice care au venit sau au fost aduse aici de-a lungul timpului.

2. Dihotomia român/moldovean este o invenție de tip sovietic, care a avut un rol concret, într-o perioadă istorică concretă, iar reproducerea ei în context postsovietic este contra-productivă și păguboasă. Specularea sa subminează fundamentele identitare ale R. Moldova, generează radicalizare politică și face statul nefuncțional.

3. Menținerea ideii de unitate în sens identitar trebuie consolidată cu acceptare definitivă și iremediabilă a limbii române ca limbă de stat în R. Moldova, așa cum a constat comunitatea academică și cum acest lucru este recunoscut în întreaga lume.

4. Absenţa unei clarităţi asupra problemei identitare în R. Moldova complică mult poziţionarea sa externă, în primul rând faţă de România, pentru care existenţa dihotomiei a fi sau a nu fi român în R. Moldova este una fundamentală, apoi în raport cu Uniunea Europeană, pentru care „moldovenismul” neosovietic apare ca o proiecţie a Moscovei, cu multiple complicaţii ulterioare, dar poate şi mai grav, această dilemă identitară afectează integritatea percepţiei comunităţilor de români/moldoveni în afara României şi a R. Moldova ca autentic româneşti. Nu este doar cazul Ucrainei, unde românii şi moldovenii sunt trataţi ca două comunităţi diferite şi prin urmare disipaţi la nivelul politicilor sociale sau educaţionale, dar şi a altor foste republici sovietice, unde basarabenii s-au aciuat în timp ca rezultat al politicilor sovietice operate în Basarabia după anexarea sa de la România în anul 1940.

5. Recunoaşterea explicită a faptului că populaţia majoritară sunt moldoveni români, care vorbesc limba română, ar spori sensibil aderenţa la edificarea proiectului statalist moldovenesc şi ar oferi acel element central, din punct de vedere etnic, în modelarea naţiunii moldoveneşti civice. În plus, acest fapt ar da legitimitate istorică statului R. Moldova şi i-ar oferi un suport cultural prin raportarea la spaţiul de civilizaţie românească. Realizarea acestor deziderate, odată cu asumarea plenară a valorilor europene, ar putea în timp contracara eforturile de rusificare a R. Moldova şi menţinerii sale în sfera de influenţă rusă, eforturi susţinute asiduu de Moscova, prin varii instrumente, pe tot parcursul perioadei de independenţă. În plus acest lucru ar oferi un plus de încredere în relaţiile cu minorităţile etnice din ţară şi ar spori şansele de integrare teritorială, prin oferirea unei omogenităţi la nivelul percepţiei identitare.

În comparație cu anul 2004 am atestat în realitate o creștere a numărului celor care s-au declarat români și a celor care au indicat limba română ca limbă maternă, dar la fel de mare este și numărul celor care s-au considerat moldoveni. Putem conchide că la ora actuală există trei categorii identitare ale populației majoritare din R. Moldova: „români și punctum”, „moldoveni, dar și români” și „moldoveni și vsio”. Cred că a venit timpul să nu mai lăsăm acest lucru să dezbine societatea moldovenească, pentru că a fi moldovean înseamnă în definitiv a fi român. Altfel vom muri ca și găina care n-a înțeles că s-a născut vulture.


Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus