Timpul.md

Bună Dimineața 27 Decembrie 2016 | 06:51

Zeci de oameni au ajutat mama din Stăuceni care-și crește singură 3 copii

Femeia cu trei copii, care risca să înghețe într-o cameră de 14 metri pătrați dintr-un cămin locativ din Stăuceni, mun. Chișinău, a fost și încă este ajutată de zeci de persoane, atât din țară, cât și de peste hotare. Istoria lor tristă am publicat-o în ziarul TIMPUL de săptămâna trecută, unde am povestit cu lux de amănunte prin ce dramă trece această familie.  

Încăperea în care ei trăiesc nu dispune de apă, baie și alte comodități vitale, iar unica sursă de căldură este soba, în care gazda își permitea să facă focul doar 3-4 ore pe zi. Mai aveau lemne pentru doar câteva săptămâni și le era teamă că nu vor face față gerului din această iarnă.

La nici o săptămână de când reportajul a văzut lumina zilei, acesta a fost citit de aproape 50 de mii de persoane. Mulți oameni n-au rămas indiferenți și fie au adus la redacție, fie au mers direct la ei cu îmbrăcăminte, încălțăminte, produse alimentare, dulciuri sau jucării. Au fost persoane care au hotărât să-i asigure cu lemne, cărbune sau bani. S-au mobilizați și cetățeni din străinătate, cărora le-am făcut legătura directă cu mama copiilor. O bună parte au preferat să rămână anonimi. Au contribuit și angajați ai unor instituții de stat, dar prioritar s-au implicat totuși persoane simple cu venituri modeste și care, de regulă, cresc copii mici.

Am pornit spre locuința mică a Diaconilor în ajun de Crăciun. Mașina redacției avea portbagajul arhiplin, iar în salon își mângâia barba lungă și sură, Moș Crăciun. Un voluntar s-a oferit să-i facă pe cei mici să mai creadă în minuni. Cu un „ho ho ho” pronunțat, moșul a dat buzna în camera unde trebăluiau copiii, iar mama lor stătea la plită. După doar câteva clipe de nedumerire, micuții deja trăgeau de sacul cu daruri. Când au primit toate cadourile, încăperea se umpluse practic pe jumătate, iar la finele vizitei noastre, stăpânei casei i-au dat lacrimile de fericire.

Apelurile nu au încetat nici în ziua de Crăciun și nici la începutul acestei săptămâni, ceea ce înseamnă că eroii reportajului încă urmează să primească și alt sprijin. Nu știu în ce măsură aceste ajutoare le vor influența viața lor pe termen lung, dar cert este că iarna curentă, Angela Diaconu nu va mai trăi cu teama că nu va avea cu ce-și hrăni, îmbrăca sau încălzi cei trei copii.

Cazul respectiv demonstrează că în societatea noastră sunt mulți oameni cărora le pasă și de problemele altora. Minunile încă există pentru că le facem noi! 

Mulțumesc tuturor celor care au readus zâmbetul și speranța pe fața aceste-i tinere mămici, care-și crește de una singură un băiețel de aproape trei ani și două fetițe - cea mijlocie urmează să împlinească doi ani, iar mezina are doar câteva luni. 

Iată câteva poze din ziua în care am vizitat familia Diaconu:

 
Umplem sacul moșului cu daruri la redacția ziarului TIMPUL


Angela Diaconu vede pentru prima dată reportajul despre ea în ziar


Cosmin se bucură de cadoul primit de la Moș Crăciun


Familia Diaconu în toată componența: Cosmin, Mihaela și Patricia, în brațele mamei

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus