Ultima oră

Zona Euro: Relansarea va fi uşor mai puternică decât estimarea iniţială, în 2014, cu un PIB în creştere de 1,2% – Comisia Europeană

Precedentă estimare a Comisiei, publicată în noiembrie, prevedea o creştere a Produsului Intern Brut de 1,1% în 2014 şi de 1,7% în 2015.

"Relansarea câştigă teren în Europa, după revenirea creşterii intervenită la mijlocul anului trecut. Întărirea cererii interne în acest an ar urmă să ne ajute să obţinem o creştere mai echilibrată şi durabilă", a comentat comisarul european însărcinat cu Afacerile economice, Olli Rehn.

Disparităţile în cadrul celor 18 ţări ale zonei euro sunt însă mari: în timp ce Germania ar urmă să afişeze o creştere de 1,8% în acest an, urmată de 2,0% în 2015, Franţa, a două economie a zonei euro, rămâne în urmă, cu o creştere de 1,0% în 2014 (faţă de 0,9%, estimarea precedentă), şi 1,7% anul viitor.

Italia se va mulţumi cu o creştere timidă în acest an (+0,6%), după recesiunea din anul 2013 (-1,9%).

Două ţări ale zonei euro vor fi în continuare în recesiune în acest an, potrivit Comisiei: Cipru (-4,8%) şi Slovenia (-0,1%).

În fine, în rândul veştilor bune se înscrie şi Grecia, care ar urmă să lase în urmă şase ani de recesiune, cu o creştere de 0,6% şi o puternică accelerare a relansării în 2015 (+2,9%), dar ţară rămâne marcată de o datorie nesustenabilă (peste 175%) şi un şomaj record (26% în acest an şi 24% anul viitor).

"Chiar dacă perioada cea mai grea a crizei este probabil în spatele nostru, nu trebuie relaxate eforturile, deoarece relansarea este încă modestă", a avertizat Rehn, invitând statele să "menţină cursul reformelor economice".

Zona euro rămâne însă în urmă Statelor Unite, care vor afişa o creştere de 2,9% în acest an şi de 3,2% anul viitor. La rândul sau, Marea Britanie ar urmă să înregistreze o creştere de 2,5% în acest an şi de 2,4% în 2015. 

Sursa: AFP

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *