Timpul.md

Interviu 17 August 2021 | 06:02

(DOSARE INTERZISE) Întâlnirile cu reprezentantul KGB-ului s-au înmulţit

Un interviu cu scriitoarea Lucreţia Bârlădeanu, realizat de Dumitru Crudu

- Când aţi aflat pentru prima dată de existenţa KGB-ului?
- La 19 ani. În primăvara lui1976. Eram studentă în anul întâi la Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic „Ion Creangă”, când, odată cu descoperirea instituţiei KGB-ului, mi s-a spulberat ideea că trăiesc într-o ţară liberă. Asta se întâmplase în perioada când în unul dintre numerele săptămânalului Literatura şi arta fusese criticat romanul Delirul de Marin Preda, fără ca publicul să fi avut acces la carte. Pe atunci eu locuiam într-o cameră cu 14 fete, venite din toate colţurile Uniunii Sovietice, iar în una dintre seri, discuţiile noaste uzuale s-au transformat într-o polemică aproape că violentă despre romanul lui Preda, pe care eu am îndrăznit să-l apăr. În acea seară, lumea se împărţise în pro şi contra romanului lui Preda. Iar prin extensiune am ajuns şi la a vorbi despre relaţiile dintre moldoveni şi ruşi, fetele din Rusia şi Ucraina afirmau că ruşii le-au adus moldovenilor cultură şi lumină. Asta m-a făcut să explodez. Iar, drept urmare, mi s-a lipit eticheta de naţionalistă şi, nu chiar peste mult, am avut şi prima întâlnire cu un tip de la KGB. Discuţia a avut loc în incintă la Comitetul Comsomolist şi a fost foarte dură. Mi se reproşa că am cerut unirea Moldovei cu România. În urma discuţiei, am simţit că în jurul meu pluteşte un pericol şi am simţit cum mă cuprinde frica. Dar nu ştiam cui să-i împărtăşesc toate aceste lucruri, pentru că nu-mi puteam închipui cine m-ar fi putut ajuta, odată ce toţi prietenii mei se temeau să aducă vorba despre KGB. Iar unii dintre ei chiar mi-au întors spatele, după ce-au aflat că de mine a început să se intereseze KGB-ul. Întâlnirile cu reprezentantul KGB-ului s-au înmulţit, iar eu am simţit în vocea lui o anumită compasiune şi mi s-a părut că voia să mă ajute. Mi s-a propus să colaborez cu ei şi mi-a cerut să le dau nume de scriitori de la care aş fi preluat ideile. Am refuzat, desigur. Am refuzat şi una şi alta. I-am zis că la toate ideile alea am ajuns pe cont propriu şi nu le-am preluat de la alţii.

- Doamnă Bârlădeanu, unde aveau loc întâlnirile?
- În locuri diferite. Fie că ne întâlneam la tot felul de şcoli sau în locuri mai pustii. Dar, de câteva ori, întâlnirile au avut loc în sediul KGB-ului de pe strada Ştefan cel Mare. Uite acolo au fost nişte întâlniri aproape că dramatice, care s-au transformat în nişte confruntări grave. De faţă, nu era doar tipul pe care deja îl cunoşteam. Mi se repeta tot timpul: îţi dai seama că ceea ce ai făcut e foarte grav, dar pentru ca să nu fii exmatriculată şi băgată la puşcărie, ar trebui să colaborezi cu noi. Mi se făcuse un fel de grafic al întâlnirilor, pe care trebuia să-l respect, chiar şi dacă aveam vacanţă de vară. Am trăit toată vara aia sub o mare tensiune. Pentru că nu ştiam dacă voi mai rămâne studentă sau nu. La întâlnirile din sediul KGB-ului lua parte şi un tip cu ochi asiatici, un tip dur, autoritar şi arogant. Discuţiile durau ore întregi. Şase, şapte ore, dacă nu şi mai mult. Ieşeam chiar ameţită. Mă aduceau la nişte stări cumplite, din punct de vedere psihologic. Atmosfera era foarte stresantă. Peste ani, un fost coleg mi-a mărturisit că securitatea îi solicitase să mă toarne, dar acesta mi-a zis că nu a acceptat.

- Cum vă explicaţi faptul că, în cele din urmă, securitatea v-a lăsat în pace?
- În acea vară de pomină, am mers acasă, la Tătărăuca-Veche, şi l-am căutat pe tatăl meu. Anume tatăl meu a fost unicul om căruia i-am mărturisit situaţia dramatică în care mă găseam. Tatăl nu mi-a spus nimic atunci, dar abia mai recent am aflat ce a făcut tatăl meu, al cărui tată, şi aici deschid o paranteză, a fost arestat pe timpul României Mari, fiind acuzat că ar ascunde acasă literatură marxistă. O verişoară de-a mea mi-a mărturisit ce a făcut tatăl meu. A mers la securitate şi a făcut trimitere la trecutul bunicului meu doar ca să mă salveze. Până la urmă, m-au lăsat în pace, cu toate că întotdeauna am avut senzaţia că am fost urmărită. 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus