De ce nu-i dam Cezarului ce-i al Cezarului?

Ieri, intr-un mod binevoitor si sagalnic, dupa cum mi-e firea, am incercat sa aflu in ce calitate am fost invitat la Simpozionul care se va organiza sambata, de catre Casa Limbii Romane, cu ocazia implinirii a 20 de ani de la adoptarea, la 31 August 1989, a legislatiei lingvistice. In legatura cu acest Simpozion doresc sa spun cateva lucruri care trebuie spuse, daca dorim sa ramanem in albia adevarului istoric si a bunului-simt. Legile adoptate pe 31 August 1989 nu sunt opera doar a notoriilor lingvisti si istorici de atunci, ci si a unor anonimi modesti care au trudit in bucataria juridica a parlamentului si au asigurat elaborarea propriu-zisa a legilor.

Unul dintre acesti anonimi (pe atunci) a fost juristul Nicolae Andronic, actualul om politic. Cunosc personal eforturile depuse de el pentru elaborarea legilor in discutie; cunosc acest adevar toti cei care au participat atunci la acel proces. Ei bine, Nicolae Andronic nu a devenit ulterior, ca altii, „barbat al neamului”, dar de ce sa nu-i dam Cezarului ce-i al Cezarului, de ce rescriem istoria, bagandu-i in ea numai „pe ai nostri”? Pun aceste intrebari fiindca am inteles ca dl Andronic nu a fost invitat la Simpozionul de sambata… Repet, victoria din 31 August 1989 nu este rodul muncii doar a celor care, ulterior, au devenit „barbati ai neamului” si „patrioti romani”. Si chiar daca, dupa 31 August 1989, drumurile unora s-au despartit, ne-am pomenit pe diferite parti ale baricadei, adevarul ramane adevar.

Iar adevarul e ca atunci, in acel istoric an 1989, si-au adus contributia principiala la elaborarea si votarea legislatiei lingvistice nu numai un Borsevici sau Matcas, ci si, de pilda, ziaristii de la „Literatura si Arta”, intre care Viorel Mihail, Dinu Mihail, Vsevolod Ciornei, autorii „Glasului”, prima publicatie cu alfabet latin aparuta in Basarabia dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. Acum, sa zicem, putem sa nu impartasim anumite puncte de vedere ale lui Viorel Mihail, dar ce are asta cu adevarul istoric si bunul-simt? Pun aceasta intrebare pentru ca, banuiesc, nici ei, ca si Nicolae Andronic, nu au fost invitati la Simpozionul de la Casa Limbii Romane. Daca au fost invitati, sa am pardon, iar daca nu, intreb: de ce procedam ca bolsevicii in „Kratkii kurs KPSS”?; adica, de ce mistificam si rescriem Istoria?

Fratilor, limba romana in R. Moldova, destinul ei de maine depinde nu numai de „invitatii de onoare” de la simpozioane stiintifice, dar de toti vorbitorii acestei limbi, inclusiv de ziaristi, indiferent ca-s de stanga sau de dreapta, ca-s cu Voronin sau cu Filat. (Unde mai pui ca in chestiunea limbii romane divergentele dintre cele doua tabere pot fi usor eliminate: intr-o sedinta comuna, Academia de la Chisinau si cea de la Bucuresti decid ca in loc de pepene verde si harbuz folosim lubenita si astfel impacam toata romanimea din Bugeac pana-n Banat…) Daca 31 August 1989 e sarbatoare, e o sarbatoare a tuturor, iar daca e drama – e o drama a tuturor. Limba romana ne uneste pe toti, in aceasta limba suntem botezati, in aceasta limba suntem inmormantati. In aceasta limba ne-am certat, in aceasta limba trebuie sa ne impacam. Eu nu ma pot bucura singur de aceasta sarbatoare – am urata senzatie ca stau cu darabul de paine in fata unui flamand, care se uita la mine si inghite in sec.
Nu pot, mi se opreste bucatica in gat…