Timpul.md

Lumea 22 Iunie 2021 | 07:30

În 2020, Philip Morris a investit 495 de milioane de dolari în dezvoltare și cercetare

Philip Morris International a prezentat progresele obținute în anul 2020. Integrated Report înglobează rezultatele a patru direcții strategice ce vizează produsele companiei, modul de operare, impactul social și de mediu. În special, raportul scoate în evidență eforturile Philip Morris în crearea unui viitor fără fum. În 2020, compania a investit 495 de milioane de dolari în dezvoltare și cercetare, dintre care 99% au fost dedicate exclusiv produselor fără fum.

Dezvoltarea inovațiilor pentru o viață mai bună
La finalul anului 2020, peste 12 milioane de fumători din 64 de țări au renunțat la țigări și au ales dispozitivele de încălzire a tutunului dezvoltate de Philip Morris International. În raport se menționează că, anul trecut, veniturile companiei au constituit 28,7 miliarde de dolari, dintre care aproape 24% provin din vânzarea produselor fără fum. În 2015, această cifră constituia doar 0,2%.

Tot în 2020, dispozitivul de încălzire a tutunului, IQOS, a obținut statutul de produs de tutun cu risc redus. Autorizația a fost emisă de Administrația pentru Medicamente și Alimente din Statele Unite ale Americii, una din cele mai importante autorități din domeniul sănătății din lume.

Philip Morris tinde ca, până în 2025, peste 40 de milioane de fumători adulți, care nu pot renunța la acest obicei, să aleagă alternative fără fum, iar dispozitivele să fie prezente în circa 100 de țări. De asemenea, compania își propune ca 50% din veniturile sale să provină din comercializarea produselor fără fum.

Modul de operare
Comercializarea produselor fără fum doar persoanelor adulte este una din principalele priorități ale Philip Morris. Iată de ce, până în 2023, compania își propune ca toate dispozitivele electronice fără fum să fie dotate cu o tehnologie specială de verificare a vârstei. Mai mult ca atât, în Noua Zeelandă a fost lansat anul trecut IQOS VEEV, primul dispozitiv de acest gen.

„O tehnologie de verificare a vârstei, care să fie sigură și simplă, este o evoluție în domeniul produselor fără fum și necesită o colaborare serioasă cu furnizorii IT și cu dezvoltatorii aplicațiilor digitale. Echipa noastră a apelat la principalii jucători ai acestei industrii pentru a se asigura ca cele mai performante tehnologii să fie integrate în produsele fără fum ale PMI”, se menționează în raport.

Grija față de oameni
În contextul situației pandemice, generate de virusul COVID-19, compania s-a concentrat în mod prioritar pe sănătatea angajaților, partenerilor și clienților, prin asigurarea unui mediu de lucru sigur.

„Chiar dacă ne-am ciocnit cu numeroase provocări, au fost și câteva aspecte pozitive ca rezultat al adaptării la COVID-19. Unul dintre acestea este acceptarea faptului că munca la distanță poate fi efectivă, productivă și, pentru unii, mai satisfăcătoare decât prezența la birou pe parcursul întregii zile. Cu toate acestea, interacțiunea umană rămâne a fi valoroasă. Din acest motiv, compania a adoptat conceptul de „Muncă Inteligentă” – o combinație dintre lucrul de acasă și cel de la birou”, se mai arată în Integrated Report.

Protecția mediului
Philip Morris International s-a angajat să gestioneze impactul social și cel de mediu de-a lungul întregului lanț valoric. Iată de ce,compania a lansat serviciul CIRCLE, care continuă să câștige popularitate în rândul utilizatorilor de dispozitive electronice de încălzire a tutunului. Programul oferă consumatorilor posibilitatea de a returna dispozitivul uzat, contribuind astfel la protecția mediului. Dispozitivele sunt transportate către centrele de reciclare ale PMI. În așa fel, în 2020, în cele două hub-uri au fost prelucrate peste 190 de tone de dispozitive. În total, prin intermediul serviciului CIRCE, au fost colectate 48% din produsele fără fum plasate pe piață, cu aproape 10% mai mult față de anul precedent.






 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus