Timpul.md

Educație 1 Decembrie 2016 | 16:15

Instituțiile de învățământ profesional tehnic vor putea genera venituri proprii

Rezultatele pilotării unor activități antreprenoriale cu implicarea studenților, ca parte a procesului de studii, au fost prezentate în cadrul Conferinței naționale „Activități generatoare de venit în instituțiile de învățământ profesional-tehnic", ce a început astăzi la Palatul Republicii. În cele două zile, participanții la conferință vor examina succesele și provocările în modernizarea sistemului de învățământ vocațional, în special prin prisma activităților generatoare de venit, și vor elabora o rezoluție privind îmbunătățirea cadrului legal și normativ în domeniu.

„Modernizarea sistemului de învățământ profesional-tehnic este unul din obiectivele noastre cheie. Încurajăm școlile profesional tehnice, colegiile și centrele de excelență să se angajeze în activități de antreprenoriat transparente în vederea îmbunătățirii ofertei educaționale. Este o șansă pentru elevi să-și dezvolte abilitățile și să devină cei mai buni în domeniul lor", a declarat vice ministra educației, Cristina Boaghi.

În faza pilot, care a durat 1,5 ani, 7 instituții de învățământ profesional tehnic au aplicat modele ale antreprenoriatului școlar. Instituțiile de învățământ implicate au elaborat câte un plan al activităților generatoare de venituri pe care îl implementează sau urmează să îl implementeze, după caz. În baza lecțiilor învățate din faza de pilotare, au fost elaborate recomandări pentru adaptarea regulamentului cu privire la activitățile respective. Acestea au ca scop generarea eficientă a veniturilor și un management financiar mai transparent.

Vice ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Luca, a apreciat drept benefice proiectele pilot, dând drept exemplu Școala profesională din Nisporeni, care produce și exportă vinuri de calitate recunoscută pe piețele internaționale.

Proiectele pilot au fost implementate în cadrul proiectelor VEN: „Venituri din Expertiza Noastră", finanțat de Ministerul Federal al Educației, implementat de KulturKontakt Austria, și MEEETA III: „Activitatea de Instruire în Domeniul Antreprenoriatului şi Angajării în Câmpul Muncii în Moldova", finanțat de Fundația Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein și implementat de Centrul pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri (CEDA).

Școlile profesional tehnice au desfășurat activități generatoare de venit în funcție de specificul instituției. De exemplu, Colegiul de Medicină Veterinară și Economie Agrară din Brătușeni a obținut toate autorizațiile necesare deschiderii unei clinici veterinare, în care serviciile vor fi prestate de profesori, specialiști cu grad înalt de calificare, asistați de elevi. Centrul de Excelență în Servicii și Prelucrarea Alimentelor din Bălți produce produse de patiserie, pe care le vinde în propria instituție și în colegiul din vecinătate. Elevii și-au adaptat oferta la cererea pieței, lansând produse noi, gen pizza.

Directorul KulturKontakt Austria, Gerhard Kowar, a subliniat importanța unui cadru de reglementare clar pentru activitățile generatoare de venituri, precum și importanța asigurării transparenței în managementul resurselor financiare. „Am constatat, în alte țări, că acestea sunt întrebările cel mai dificil de clarificat. Din acest motiv, sunt încântat că, în Moldova, Ministerul Finanțelor este un partener activ în dezvoltarea acestui cadru".

„Sectorul învățământului profesional-tehnic din Moldova are o bază bună, însă trebuie adaptat la necesitățile pieței muncii. Prin activități care generează venituri suplimentare și experiență practică studenților, punem baza modernizării acestui sistem, astfel încât studenții să intre pe piața muncii cu o pregătire practică mai bună, iar întreprinderile din Moldova să-și poată găsi mai ușor angajați de calificarea necesară", a declarat Pius Frick, Director de Țară al Fundației Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein (LED).

Sofia Șuleanschi, director CEDA, a subliniat că activitățile generatoare de venit duc la o mai bună înțelegere a proceselor de producţie şi vânzări atât de către cadrele didactice care de obicei dețin mai degrabă cunoștințe teoretice și cunoștințe speciale în domenii legate de formare, cât şi de către elevi pentru o mai buna pregătire pentru angajare în câmpul muncii. Pe de altă parte, veniturile generate vor fi folosite pentru întreținerea și extinderea infrastructurii educaționale.

La conferință au participat reprezentanți ai Ministerului Educației, Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerului Finanțelor, Ministerului Culturii, Ministerului Sănătății, Ministerului Tineretului și Sportului și ai celor 88 instituții de învățământ profesional-tehnic din Republica Moldova. La finalul conferinței, pe 2 decembrie, va fi formulată o rezoluție privind necesitatea adaptării cadrului legal și normativ pentru a stimula activitățile antreprenoriale în instituțiile de învățământ profesional-tehnic din RM.

Instituțiile implicate în proiectele sus-menționate sunt:
Școala profesională din Nisporeni
Școala profesională nr. 1 din Cahul
Centrul de Excelenţă în Servicii şi Prelucrarea Alimentelor din Bălți
Școala profesională nr. 3 din Bălți
Colegiul Agroindustrial din Râșcani
Colegiul de Zootehnie și Medicină Veterinară din Brătușeni
Centrul de Excelență în Horticultură și Tehnologii Agricole din Țaul 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus