Timpul.md

Moldova 21 Septembrie 2021 | 06:38

Plahotniuc, Ilan Șor și Veaceslav Platon nu figurează în listele persoanelor anunţate în căutare de Interpol

Despre anunțarea în căutare a lui Vladimir Plahotniuc, Ilan Șor și Veaceslav Platon se știe doar din declarațiile procurorilor și ale reprezentanților MAI. În realitate, numele acestora nu figurează nici în listele infractorilor anunțați în căutare de pe site-ul Interpol, nici în listele de pe portalurile oficiale ale Poliției de Frontieră și MAI. Acest fapt trezește suspiciuni că, de fapt, cei trei sunt căutați în mod formal, transmite jurnal.md .

Prima solicitare către Interpol privind anunțarea lui Plahotniuc în căutare internațională a venit din partea Federației Ruse, care îl acuză pe acesta de organizarea unei grupări criminale, spălare de bani și contrabandă cu droguri în proporții deosebit de mari.

Pe ultimul capăt de acuzare, este învinuit în Rusia și fostul deputat PD Constantin Țuțu.

Însă, în 2019, Interpol a refuzat cererea rușilor din motiv că dosarele lui Plahotniuc ar fi unele politice, nota la acea vreme Ria.ru. Tot în 2019, Centrul Național Anticorupție a comunicat că l-a dat în căutare internațională pe oligarhul fugar, care era deja învinuit și la Chișinău de crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari.

Dar tocmai în iulie 2020 s-a aflat că Interpol a refuzat iarăși să-l anunțe în căutare pe Plahotniuc. Și abia recent procurorul general Alexandr Stoianoglo a explicat că refuzul Biroului internațional al poliției criminale se explică prin faptul că probatoriul expediat la Lyon de către procurorii moldoveni nu a fost unul convingător pentru reprezentanții Interpol.








Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus