7 aprilie, un cosmar continuu

Umilinta doare cel mai tare

„Veti fi impuscati si aruncati in lacuri, ingropati in paduri, otraviti si nimeni nu va mai afla ce s-a intamplat cu voi cu adevarat”, au fost amenintarile politistilor, iar multi dintre cei arestati la 7 aprilie 2009 si supusi torturii au inceput sa creada ca anume asa vor sfarsi, atunci cand au fost scosi noaptea din comisariate, batuti din nou, incarcati in masini si dusi in alte locuri de detentie. Astazi tinerii arestati sunt liberi, si-au vindecat ranile de pe corp, dar nu pot scapa de trauma pe care le-a provocat-o tortura psihologica la care au fost supusi in comisariatele de politie.

„Tortura psihologica nu se poate asemana cu o lovitura de picior sau de baston. Dintre cele mai utilizate tehnici se numara: dezinformarea, amenintarile impotriva familiei, a prietenilor si interzicerea contactelor cu ei, interogarea concomitenta de catre mai multe persoane (pana la sapte-opt); umilirea in cazul solicitarii accesului la WC, baie, hrana, apa; expresii injurioase, atacuri sexuale verbale, dezbracarea si fotografierea in goliciune totala sau partiala, impunerea de a fi martor la tortura altora (in special, in „coridorul mortii”)”, ne spune Ludmila Popovici, directoarea Centrului pentru protectia victimelor torturii „Memoria” cin Chisinau.

Rezultatele pe care le-au furnizat testele realizate de Centrul „Memoria” si examinarea individuala a cazurilor de maltratare psihologica au aratat ca unii dintre tinerii arestati la 7 aprilie 2009 manifesta dificultati de concentrare a atentiei si fixare a memoriei; retrairi intense si repetate ale experientei traumatice (victima evita sa mearga in locurile publice sau in cele care ii amintesc de traumele prin care a trecut); halucinatii si incapacitatea de a-si aminti aspecte importante ale traumei; cosmaruri repetate; perceptia distorsionata a realitatii (unii, cand au iesit din subsol, au fost socati sa vada copacii deja inverziti). Cativa dintre acesti tineri intampina dificultati la incadrarea in campul muncii (persistenta autocenzurii: „sunt bolnav, nu voi reusi”) sau la formarea unei familii. Unii tineri chiar au rupt relatia cu prietena din cauza ca au fost solicitati la procuratura sau maltratati…

„Acum oferim ajutor unui copil de 15 ani care, urmare a loviturilor si agresiunilor verbale, a devenit foarte iritat, are momente cand simte ca nu se poate controla; e foarte nervos in atitudinea fata de sine si de altii”, ne explica Ludmila Popovici. Majoritatea celor afectati sufera de explozii de manie; disconfort intens aparut la confruntarea cu evenimente care se aseamana cu experienta anterioara; nu pot sa traiasca sentimente de dragoste sau nu pot raspunde cu aceeasi afectiune persoanelor dragi. „Unii parinti nici nu isi dau seama prin ce trec copiii lor. Tinerii si tinerele ascund adevarul, ca sa le protejeze sanatatea parintilor sau sa nu-i ingrijoreze: „Mai bine sufar eu, decat sa sufere mama bolnava de inima”. Potrivit directoarei centrului, „domnisoarele care s-au adresat mai tarziu la „Memoria” povestesc cu greu despre cele intamplate si nu cred ca noi vrem sa le ajutam. Abia dupa mai multe intrevederi adunam detaliile necesare. Daca domnisoarele pot sa se simta mai bine dupa ce plang, baietii sunt mai inchisi si incearca sa fie tari”.

Deseori victimele cauta un refugiu in alcool, in fumatul excesiv sau chiar in droguri. Ludmila Popovici considera ca aceste consecinte apar din cauza ca victimele nu beneficiaza la timp de o asistenta specializata de reabilitare sau nu gasesc un sprijin in familie, la colegi si prieteni. Au fost si cazuri cand, dupa un pahar de vin, puteau sa bata, sa atace sau chiar sa ucida fara a constientiza ceea ce fac. Este o reactie patologica anormala. Ei nu mai tin minte ce au facut si sunt foarte sensibili la orice cuvant sau gest adresat lor. De altfel, traumatizarea psihologica a victimelor nu a incetat odata cu eliberarea lor din comisariate. Ea continua si atunci cand procurorii organizeaza asa-numitele „confruntari”, care decurg in niste conditii inacceptabile si cu un impact uneori chiar mai puternic decat cel al traumelor initiale. „Intalnirea fata-n fata cu agresorul reprezinta un inevitabil duel fizic sau verbal. Trei avocati deja mi-au marturisit ca politistii banuiti, chiar in prezenta procurorilor, intimideaza victima”, ne dezvaluie Ludmila Popovici.Potrivit spuselor ei, multi dintre politistii anchetati nu recunosc ca au aplicat forta, iar „in urma intrevederii cu vinovatul, victimele sufera un disconfort foarte puternic si se simt rau doar la gandul ca trebuie sa mearga acolo. Multi refuza sa fie audiati si isi retrag plangerile – atat tinerii, cat si parintii lor”.

Pana in prezent au solicitat servicii medicale si psihologice in cadrul Centrului de reabilitare „Memoria” 82 de victime supuse torturii in aprilie 2009. Majoritatea sunt tineri, insa douazeci de beneficiari ai unor astfel de servicii sunt parinti, copii sau sotii care au suferit din cauza traumelor celor apropiati.

Doina Alexei, stagiara la TIMPUL