Timpul.md

Actualitate 21 Septembrie 2018 | 16:55

Alegerile bașcanului vor avea loc pe 19 mai

Alegerile bașcanului UTA Găgăuzia vor avea loc pe 19 mai 2019. O decizie în acest sens a fost aprobată vineri, 21 septembrie, de către Adunarea Populară, transmite IPN.

În cadrul ședinței, deputații din Adunarea Populară au examinat trei propuneri cu privire la stabilirea datei alegerilor, inclusiv pe cea a bașcanului Irina Vlah, care a propus ca scrutinul să se desfășoare pe 17 februarie.

Cu 18 voturi pro, 10 împotrivă și trei abțineri, s-a stabilit că alegerile vor avea loc pe 19 mai 2019.

Irina Vlah a declarat mai devreme că va candida la următoarele alegeri pentru a putea continua programele pe care le-a desfășurat pe parcursul a trei ani și jumătate.

http://ipn.md/


 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus